Klaus Iohannis: Majoritatea elevilor se vor întoarce în bănci din toamnă ~ InfoPrut

Școala în învăţământul preuniversitar începe la 14 septembrie, a anunțat miercuri președintele Klaus Iohannis. Preşedintele a precizat însă că decizia va fi luată la nivel local, în funcţie de trei scenarii care un fost schiţate, scrie Digi24.

„Decizia se descentralizează, se ţine cont de situaţia din localitate, chiar din şcoală”, a spus preşedintele, potrivit Digi24.

Învăţământul online rămâne o opţiune şi vine să completeze procesul educativ acolo unde cursurile nu se pot ţine fizic.

Bucureştiul se încadrează în scenariul „verde”, la fel ca majoritatea localităţilor din România, a precizat preşedintele, referindu-se la cele trei scenarii (verde, galben, roşu). Numai 50 de localităţi din România s-ar încadra la scenariul roşu în prezent, iar în scenariul „galben” – câteva sute.

„Primul lucru important pentru elevi, părinţi – pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor”, a anunţat şeful statului.

Criteriul de care se ţine cont în stabilirea acestor scenarii este numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori. Astfel:

  • Scenariul verde înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană detectată cu COVID-19, în ultimele 14 zile;
  • Scenariul galben (risc mediu) – între 1 şi 3 persoane detectate cu noul coronavirus;
  • Scenariul roşu se aplică unde au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. În acest scenariu, şcoala se închide de tot.

Aceste scenarii nu vor fi valabile tot anul şcolar, ci se vor actualiza permanent, în funcţie de situaţia epidemiologică locală. Pentru fiecare judeţ Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia privind scenariul.

„Decizia dacă elevii merg la şcoală sau învaţă online se ia pentru fiecare şcoală în parte la nivel de judeţ, sigur, la propunerea şcolii şi a Inspectoratului Şcolar”, a precizat Iohannis.

Ministerul Sănătăţii lucrează la normele sanitare care vor trebui îndeplinite. Este vorba de norme de distanţare, igienă, dezinfecţie şi ele vor fi făcute publice în zilele următoare, a spus preşedintele.

În ceea ce priveşte angajarea unui eventual personal suplimentar în şcoli sau suplimentarea plăţii personalului existent, în condiţiile în care este nevoie de norme suplimentare, aceasta este o decizie care se poate lua tot la nivelul autorităţilor locale, a mai precizat Klaus Iohannis.

Preluat: https://infoprut.ro/65856-klaus-iohannis-majoritatea-elevilor-se-vor-intoarce-in-banci-din-toamna.html

Lasă un răspuns