Jurnalişti din R. Moldova și din Franța, schimb de experiență ~ InfoPrut

Pentru a face faţă provocărilor din domeniu, 12 jurnalişti din Republica Moldova vor participa la un program de formare, oferit de autorităţile din Franţa. Jurnaliştii vor studia cinci zile la Chişinău şi alte cinci zile la Strasbourg, alături de colegii francezi.

Proiectul „Media şi Democraţie” este un program de formare a jurnaliştilor din Republica Moldova şi are drept scop consolidarea presei independente. Responsabilii din Franţa spun că, în contextul unei dezinformări sporite şi a pierderii încrederii în mass-media, este prioritar de a ajuta jurnaliştii să facă faţă schimbărilor etice şi tehnologice care au loc în profesia lor.

„Dezvoltarea unei prese libere, independente, integre şi profesioniste în Republica Moldova este o condiţie sine qua non a acestui program de reformare. Iată de ce Franţa, care este fidelă principiilor democratice, care au fondat-o, şi care este pe deplin implicată şi angajată în vederea promovării şi protecţiei acestora pe plan Mondial, îşi reînnoieşte sprijinul pentru acţiunile de cooperare menite să consolideze democraţia în Republica Moldova”, a subliniat ambasadorul Franței la Chișinău, Pascal Le Deunff, pentru TVR Moldova.

Jurnaliştii vor face o instruire teoretică la Chişinău, apoi vor merge la Strasbourg pentru un schimb de experienţă cu jurnalişti din două redacţii franceze „Les Dernières Nouvelles d’Alsace” şi „L’Alsace”.

Preluat: https://infoprut.ro/81268-jurnalisti-din-r-moldova-si-din-franta-schimb-de-experienta.html

Lasă un răspuns