Eugen Doga: Rădăcinile mele sunt din Ardeal şi de la poalele Dunării ~ InfoPrut

Eugen Doga, românul care a compus două dintre cele mai frumoase valsuri ale tuturor timpurilor, îşi aminteşte de copilăria trăită într-un sat din regiunea transnistreană măcinat de Al Doilea Război Mondial, de invenţiile prin care încerca să suplinească lipsurile şi de momentul în care i-a intrat în cap să studieze muzica. Vorbeşte cu recunoştinţă despre colaborările cu români care i-au schimbat viaţa şi cu amărăciune despre faptul că a făcut un singur film în România. 

Într-un interviu acordat pentru Adevărul, Eugen Doga vorbește despre copilărie, muzică, propunerea de a intra în politică, dar și despre cel mai mare regret al său: că nu a compus mai multă muzică pentru filmele românești.

„Sunt din Transnistria, dar, de fapt, rădăcinile mele sunt din Ardeal şi de la poalele Dunării. Moldovenii din Transnistria au apărut acolo alungaţi de-a lungul timpului de războaiele care se petreceau mereu în zona Ardealului. După tată, eu sunt din Ardeal. Acolo s-au aşezat strămoşii mei, undeva prin secolul al XVIII-lea. După mamă, sunt de la poalele Dunării. Un oarecare Ion, păstor de turme imense de oi, a mers în căutarea păşunilor pe malul Nistrului şi a găsit locul potrivit unde să se stabilească – un loc cu o cascadă frumoasă, pentru adăparea oilor. Acolo şi-a făcut o căsuţă şi de acolo a pornit această frumoasă localitate care se cheamă Saharna”, spune maestrul despre orginile sale.

Doga spune că filmele și muzica de astăzi nu-i plac, pentru că acestea nu mai sunt romantice și nu redau starea sufletească a eroilor, fiind lipsită de melodie și de logică muzicală.

„Dacă mi-ar plăcea, aş scrie şi eu aceste prostii. Nu-mi place nimic din cauză că eu le-aş face altfel. Eu fac ceea ce lipseşte după opinia mea. Pot eu să fac mai bine decât clasicii? Nu! De aceea eu nu încerc să imit, eu încerc să caut ceea ce lipseşte după opinia mea în lumea muzicii, după simţirile mele. Eu regret foarte mult că nu am fost invitat la studiourile din România. Din cauză că eu aş fi făcut altfel coloanele sonore ale unor filme, folosind experienţa  mea solidă din alte părţi, poate că şi mai aproape undeva de izul românesc, după cum înţeleg eu”, a mai spus compozitorul.

Printre puținele colaborări cu producătorii de film din România, Eugen Doga amintește de „Maria Mirabela”, care a fost singurul film pe care l-a făcut în România, fiind, totodată, jumătate în colaborare cu rușii.

„Îmi pare rău că nu m-au mai invitat să lucrez aici şi nu vreau să diminuez aportul compozitorilor români, dar cred că aşa cum am făcut aproape 200 de filme la Mosfilm (unul dintre cele mai mari studiouri de film din Uniunea Sovietică/Rusia-nr), putem să fac şi la Buftea, altfel, fireşte, deoarece îmi este proprie această zonă. Doar un film am făcut până acuma. Nicio notă nu mi-a fost publicată în România şi foarte puţine la Chişinău. Aproape toate compoziţiile mele a fost publicate în Rusia.

De ce? De ce nu şi la noi? Îmi pare rău. Baletul „Luceafărul” (balet după poemul omonim de Mihai Eminescu-nr), nu este în spaţiul românesc o astfel de creaţie, a mers la Teatrul Bolşoi, a fost pus în scenă în Sala Kremlinului, a fost în Minsk, în Kiev, a primit Premiul de Stat al Uniunii Sovietice, şi nu e vorba de  Coreea de Nord sau de Moldovioara, aşa cum numesc eu Republica Moldova, dar în România nu a ajuns niciodată. În imensitatea de Uniunea Sovietică a fost apreciat cu Premiul de Stat, dar la Bucureşti nici nu se ştie de acest balet. Măcar ar fi invitat teatrul de la Chişinău să-l prezinte spectacolul acesta publicului bucureştean, ori a celui ieşean. Păcat, mare păcat”, își amintește cu regret Eugen Doga.

Maestrul mai spune că era alături de Vieru când a trecut pentru prima dată Prutul spre București, în 1979, și a simțit atunci un suflu pe care nu l-a explorat niciodată, din cauza faptului că scria muzică sovietică.

„Dar sursa românească, care este dată de la Dumnezeu, aşa pe degeaba, mocneşte aşa şi aşteaptă. Nu ştiu nici eu cât timp o să mai fie aici, pentru că nu mai am aceeaşi capacitate ca la 16 ani şi regret asta, fiindcă în loc să ne unim forţele… Care e problema, că sunt basarabean? Eu nu am auzit reproşuri de genul acesta, dar îmi imaginez: „Ce mai vor şi prăpădiţii ăştia de basarabeni”. Dar eu nu cred că venea această înstrăinare de la români adevărați. Ideologia pe vremurile cele era îndreptată de a despărţi neamul, de a-l înstrăina. Şi găseau mancurţi din rândul autohtonilor. Dar Eminescu, s-a născut în  Bucureşti? Dar George Enescu, ce a fost din Ţara Românească? Ion Creangă? Goga? Aproape toţi artiştii mari, dar şi politicienii, tot de acolo, din Moldova vin”, amintește Doga.

Despre creație, compozitorul român spune că apare în momentul în care nu-ți place nimic din ceea ce a fost realizat până la tine și că importante sunt generațiile din care vii, sursele pe care le ai, dar și simțirile.

„Eu la simţire am o atenţie deosebită. Chiar anul trecut, o redactoare îmi reproşa că ceva nu sună prea româneşte. Eu nu pretind că aş cunoaşte bine româneşte, dar la partea de simţire, să mă lăsaţi în pace! Pot să îmi asum îndrăzneala asta că am simţirea asta românească mult mai sensibilă decât alţii care cunosc buchiile acelea scrise de alţii”, a precizat Doga.

În final, Eugen Doga a anunțat că are două proiecte pe care le așteaptă după pandemie, unul la Moscova, iar altul la București, în ambele fiind tratată tema dragostei, „dragostea nemângâiată”.