Elevii din România și Republica Moldova, fruntași la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori ~ InfoPrut

Elevi din România și Republica Moldova au participat la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) 2022, organizată în format fizic la Dorohoi, în județul Botoșani, în perioada 28 august-3 septembrie, unde au obținut medalii de aur, argint și bronz.

Elevii din România au obținut patru medalii de aur și patru de argint, a anunțat sâmbătă, 3 septembrie, profesorul coordonator Adrian Panaete, în exclusivitate pentru EduPedu.ro.

Ștefan Cătălin Savu – Colegiul Național „I.L. Caragiale” Ploiești, Centrul Județean de Excelență Prahova, Mihai Valeriu Voicu – Liceul Internațional de Informatică București, Alexandru Dumitru – Colegiul Național „I.L. Caragiale” Ploiești, Centrul Județean de Excelență Prahova și Daniel Guba – Liceul Internațional de Informatică București, au obținut câte o medalie de aur.

Mircea Rebengiuc – Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București, Chenglin Shang – Liceul Internațional de Informatică București, Alexandru Dima – Școala Gimnazială Internațională „Spectrum” Cluj-Napoca și Rareș-Andrei Nicolau – Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați, au câștigat câte o medalie de arginit.

Pe de altă parte, echipa Republicii Moldova a obținut o medalie de argint și o medalie de bronz. Medaliat cu argint este Oleg Rață, elev la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu-Spătarul” din municipiul Chișinău, iar medalie de bronz a obținut Alin Popescu, elev al Liceului Teoretic „Orizont” din Durlești, Chișinău.

La competiție au participat 47 de elevi din 15 state, anume: Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Grecia, Republica Moldova, Macedonia de Nord, România, Serbia și Ucraina, iar elevii au fost de rezolvat câte 3 probleme în timp de 4 ore, în fiecare din cele două zile de concurs.

Prima ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI) a avut loc în 2007 la Belgrad, Serbia. România a mai găzduit edițiile din 2011 și 2018.

Preluat: https://infoprut.ro/94828-elevii-din-romania-si-republica-moldova-fruntasi-la-olimpiada-balcanica-de-informatica-pentru-juniori.html

Lasă un răspuns