Dorin Chirtoacă, împiedicat să candideze la prezidențiale?

Comisia Electoral Centrală ar putea respinge înregistrarea lui Dorin Chirtoacă, candidatul Blocului Unirea, în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut chiar de liderul PL care a dat de înțeles că la mijloc ar fi niște presupuse tentative de fraudă. 

Frauda lui Dodon continuă. Deși avem cel puțin 17978 de semnături valabile, acceptate de CEC, în peste 18 raioane, CEC ne spune, printr-un tabel preliminar remis în aceasta seară ca ne acceptă doar 15248 de semnături, din doar 7 raioane, deși la amiază erau 9 raioane acceptate. Nu cedăm și ne vom bate până la capăt…”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Pentru a clarifica această situație candidatul Blocului Electoral Unirea a emis un demers către Comisia Electorală Centrală prin care și-a exprimat dezacordul cu modul in care a avut loc procesarea listelor de subscripție și a solicitat reverificarea acestora.

Pe data de 29 septembrie subsemnatul, Dorin Chirtoacă, am depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC), pentru înregistrare în calitate de candidat pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, din partea Blocului Electoral UNIREA, cu 23.200 de semnături de susținere din 28 de unități administrativ teritoriale.

Astăzi, 02 octombrie, am primit prin intermediul poștei electronice un tabel preliminar de la CEC, potrivit căruia au fost validate 15248 de semnături, număr suficient pentru înregistrarea în cursa electorală, precum si alte 2730 valabile, dar puse separat, la alte rubrici, ceea ce arată că avem cel puțin 17978 de semnături valabile.

Pe de alta parte, în ceea ce privește numărul minim de 600 de semnături per unitate administrativ – teritorială de nivelul al doilea (raioane), nu este clară situația în mai multe raioane, unde deși există semnături valabile mai multe de 600 per raion acceptate ca valabile si de CEC, acestea au fost respinse in final. Este vorba despre 2730 de semnături acceptate de CEC, dar nerepartizate pe raioane din motive precum: neaflarea cetățeanului la domiciliu în momentul depunerii semnăturii, erori de scriere sau de citire a numelui sau prenumelui cetățeanului, erori de scriere sau citire a datei de depunere a semnăturii etc.

De asemenea, este total de neînțeles faptul că până la procesarea finală a datelor (2 octombrie, ora 11:30) erau 9 raioane cu peste 600 de semnături valabile, iar la final (2 octombrie, ora 17:30), numărul raioanelor a scăzut la 7, în condițiile în care numărul lor, pe măsura procesării datelor putea numai să crească sau, în cel mai rău caz, să rămână același. Aceste neconcordante, ar putea duce la respingerea înregistrării în cursă”, a menționat Chirtoacă.

Totodată, el s-a referit și la cele 2730 valabile puse de CEC la alte rubrici, punctând că „doar simpla lor repartizare în cadrul acelorași raioane, duce automat la depășirea numărului minim de 600 semnături nu în 9 raioane, dar în 18”.

Totuși, candidatul Blocului Unirea ar putea admite că din cele 24 de raioane de unde a depus între 730 și 1300 de semnături per raion, doar într-un singur caz nu a atins pragul de validare. „În celelalte 23 de raioane informația din tabelul preliminar nu corespunde deloc realității”, se mai arată în demersul către CEC.

Amintim că ieri, s-a încheiat perioada de recepționare a documentelor în vederea înregistrării candidaților la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Astfel, cetățenii Republicii Moldova ar putea avea pe buletinele de vot de la acest scrutin cel mult opt opțiuni. Până în prezent CEC a înregistrat în cursa electorală șase candidați: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (PPDA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon, (candidat independent), Violeta Ivanov (Partidul Șor), Maia Sandu (PAS).

O decizie în acest sens mai așteaptă  Octavian Țîcu, candidatul Partidului Unității Naționale și Dorin Chirtoacă, reprezentantul Blocului Electoral Unirea.

Preluat: https://infoprut.ro/68464-dorin-chirtoaca-impiedicat-sa-candideze-la-prezidentiale.html

Lasă un răspuns