Dodon, acuzat că face propagandă în sediul ambasadei R. Moldova din Rusia. Ministerul de Externe de la Chișinău s-a autosesizat

De când Misiunile Diplomatice ale Republicii Moldova sunt folosite pe post de locație pentru activități de informare politică, (să nu zic de propagandă politică de partid)? Întrebarea a fost adresată de Iulian Groza, fostul viceministru de Externe de la Chișinău, după ce Igor Dodon, liderul PSRM, a filmat o nouă ediție al emisiunii sale online, în care a transmis mesaje politice, în incita Ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

Potrivit lui Iulian Groza, dacă astfel de acțiuni se vor tolera sau vor fi lăsate fără răspuns, imaginea serviciului diplomatic al Republicii Moldova riscă să fie afectată foarte serios.

„Probabil Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusia are un contract de locațiune semnat cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova sau cu Dodon Igor. Chiar dacă ar exista (ceea ce ar fi foarte neordinar), întrebarea mea indiferent de situație este: de când Misiunile Diplomatice ale Republicii Moldova sunt folosite pe post de locație pentru activități de informare politică, (să nu zic de propagandă politică de partid)? Din păcate este un nou act de sfidare a autorității statului și politizare a instituțiilor sale. Îmi va fi cel puțin straniu dacă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova nu va întreprinde acțiunile ce se impun pentru a sancționa acțiunile responsabililor de la Ambasada în atragerea unei instituții diplomatice în activități politice. Altfel, dacă astfel de acțiuni se vor tolera sau vor fi lăsate fără răspuns, imaginea serviciului diplomatic al Republicii Moldova riscă să fie afectată foarte serios”, a scris Iulian Groza pe pagina sa de Facebook.

La scurt timp, la mesajul acestuia a reacționat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chișinău care a subliniat că instituția s-a autosesizat din materialul video publicat pe rețelele sociale. „Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene nu a recepționat o solicitare privind realizarea unui vlog de la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă. MAEIE s-a autosesizat din materialul video publicat pe rețelele sociale și a solicitat explicațiile de rigoare de la misiunea noastră diplomatică de la Moscova. Este bine cunoscut faptul că serviciul diplomatic este în afara polemicilor politice. Lucrăm în serviciul cetățenilor Republicii Moldova”, a punctat Daniel Vodă.

Amintim că astăzi, Igor Dodon în cadrul emisiunii sale săptămânale, care a fost filmată la sediul Ambasadei R. Moldova la Federația Rusă, a abordat mai multe subiecte printre care vizita sa la Moscova, starea de urgență instituită în R. Moldova și dizolvarea Parlamentului de la Chișinău și alegerile parlamentare anticipate.

Preluat: https://infoprut.ro/75503-dodon-acuzat-ca-face-propaganda-in-sediul-ambasadei-r-moldova-din-rusia-ministerul-de-externe-de-la-chisinau-s-a-autosesizat.html

Lasă un răspuns