Cum se vor derula alegerile parlamentare în contextul pandemiei de COVID-19

Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a adoptat un șir de măsuri de prevenire și combatere a infecției COVID-19 în timpul organizării și desfășurării alegerilor parlamentare din Republica Moldova.

Hotărârea CNESP prevede măsurile de protecție obligatorii pentru alegători, funcționarii electorali, precum și pentru concurenții electorali. Astfel, sediile birourilor electorale și secțiile de vot urmează a fi dotate cu produse dezinfectante pentru mâni, iar încăperile vor fi dezinfectate o dată la trei ore și aerisite frecvent.

În context, se recomandă organizarea activității birourilor electorale/secțiilor de votare în alte edificii decât cele ale instituțiilor de educație timpurie.

De asemenea, a fost aprobată instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale în condițiile situației pandemice.

Documentul descrie reguli clare de organizare a procesului electoral, măsurile de protecție a alegătorilor, a angajaților birourilor electorale, concurenților electorali, și instrucțiuni detailate privind regulile de conduită necesare de respectat în perioada electorală în sediile organului electoral; în timpul evenimentelor organizate în cadrul campaniei electorale; în ziua alegerilor și în perioada imediat următoare.

În sfârșit, Comisia Electorală Centrală dispune de un cadru legal de activitate în condiții pandemice. În acest sens, le mulțumesc colegilor de la CEC, Cancelaria de Stat și Ministerul Sănătății pentru cooperare și efortul depus pentru redactarea acestui document”, a menționat Aureliu Ciocoi, premierul interimar de la Chișinău.

Totodată, se mențin în continuare măsurile de securitate epidemiologică instituite și aplicate pe perioada pandemiei. Așadar, în R. Moldova rămâne a fi obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, și în spatiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru.

Preluat: https://infoprut.ro/77346-cum-se-vor-derula-alegerile-parlamentare-in-contextul-pandemiei-de-covid-19.html

Lasă un răspuns