Coreea de Sud dotează școlile din Republica Moldova cu calculatoare

Ministerul Educației de la Chișinău a transmis încă 150 de de laptopuri către 30 de instituții de învățământ din 26 unități administrativ teritoriale din Republica Moldova. Respectiv, fiecare școală va primi câte 5 computere. Donația în valoare de 1 978 942,5 lei moldovenești a fost făcută de Coreea de Sud.

În cadrul evenimentului de transmitere a unităților de calcul, care a avut loc, astăzi, 13 octombrie, ministrul Igor Șarov a declarat că prioritatea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării este de a dota cât mai multe instituții de învățământ din R. Moldova cu computere, iar în acest sens, suportul partenerilor de dezvoltare este unul extrem de important. Apreciez enorm efortul depus de partenerii noștri externi în procesul de dotare a școlilor din Republica Moldova cu tehnică de calcul și sper ca beneficiarii finali, elevii și profesorii, să se bucure din plin de oportunitățile de studii oferite prin aceste donații”, a subliniat sursa.

În acest an, în noiembrie, va mai fi recepționată încă o donație de 150 de computere de la partenerii din Coreea de Sud.

Donația face parte din Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicaționale între Ministerul Educației al Republicii Moldova și Oficiul Special de Auto- Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju din Coreea de Sud.

Memorandumul prevede mai multe activități comune, precum dotarea cu calculatoare a instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova, formarea cadrelor didactice de informatică, realizarea unui schimb de bune practici privind implementarea Tehnologiilor informaționale și Comunicaționale în educație.

Conform prevederilor memorandumului, în perioada 2016-2019, Oficiul Special de Auto- Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju din Coreea de Sud a donat 600 de calculatoare, mai exact câte 150 în fiecare an.  

Preluat: https://infoprut.ro/68833-coreea-de-sud-doteaza-scolile-din-republica-moldova-cu-calculatoare.html

Lasă un răspuns