Conferința „Educație, cultură și patrimoniu în spațiul cultural românesc”, organizată de instituții de la București și Chișinău

Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea din București și Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, ICOMOS România, ICOMOS Moldova și ‪Muzeul Național de Istorie a Moldovei, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României, organizează la 27 mai 2021, în format online, conferința „Educație, cultură și patrimoniu în spațiul cultural românesc”.

În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul reprezentanți ai autorităților de stat din Romania și din Republica Moldova, între care prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, cercetător și director general al Muzeului Național de Istorie a României, conf. univ. dr. Ștefan Balici, director general al Institutului Național al Patrimoniului, precum și conf. dr. arh. Sergiu Nistor, președinte al ICOMOS România.

Conferința va include trei paneluri care vor aborda o serie de subiecte privind educația, cultura și patrimoniul în spațiul cultural românesc.

Acestea vor fi completate cu două prezentări video realizate de Institutul Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniu Digital, care vor rula în paralel cu sesiunile, și anume: Pixels for Heritage. Metode aplicate pentru integrarea datelor fotogrammetrice rezultate din scanarea patrimoniului mobil și construit și Cercetări folclorice și dialectologice recuperate: salvarea arhivelor științifice periclitate din Chișinău.

Preluat: https://infoprut.ro/76973-conferinta-educatie-cultura-si-patrimoniu-in-spatiul-cultural-romanesc-organizata-de-institutii-de-la-bucuresti-si-chisinau.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: