Comandantul Gărzilor Naționale ale SUA, întrevedere cu reprezentanții Ministerului de Interne de la Chișinău

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova au avut astăzi o întrevedere cu comandantul Gărzilor Naționale ale SUA. 

La eveniment au participat secretarul general al MAI, Serghei Diaconu, șeful IGSU, colonel Alexandru Oprea, ambasadorul SUA În Republica Moldova, Kent Logsdon, comandantul Gărzilor Naționale ale SUA, general Daniel Hokanson, comandantul Gărzii Naționale a Carolinei de Nord, general maior Marvin Hunt și șeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei din Republica Moldova, colonel Adrian Efros.

În cadrul întrevederii, oficialii au abordat colaborarea SUA cu Republica Moldova, gestionarea situației de la frontiera acestui stat, dar și a aspectului de securitate și protecție al populației.

Oficialii de la Chișinău le-au mulțumit colegiilor din SUA pentru sprijinul acordat R. Moldova în gestionarea fluxului de refugiați, dar și pentru solidaritate în depășirea crizei.

Secretarul general al MAI de la Chișinău a comunicat despre gestionarea situației în domeniul afacerilor interne, aspecte de supraveghere în domeniul protecției frontierei, acțiuni întreprinse în domeniul combaterii traficului de ființe umane și droguri.

Totodată, în cadrul întrevederii, oficialii au abordat subiectul asistenței umanitare acordate de donatorii și organizațiile internaționale în gestionarea situației refugiaților, dar și a răspunsului autorităților R. Moldova în domenii ce țin de educație, sănătate, integrarea persoanelor, dar și ajutorarea oamenilor aflați în dificultate.

La finalul discuțiilor, conducerea Gărzilor Naționale ale SUA a asigurat oficialii din Republica Moldova de susținere și colaborare, remarcând conlucrarea eficientă de durată în domeniul prevenirii situațiilor excepționale cu reprezentanții IGSU.

Preluat: https://infoprut.ro/91671-comandantul-garzilor-nationale-ale-sua-intrevedere-cu-reprezentantii-ministerului-de-interne-de-la-chisinau.html

Lasă un răspuns