Cele mai noi detalii despre Autostrada „Unirii”

Trei mari proiecte rutiere sunt în curs de proiectare sau planificate a fi scoase la licitație pentru a lega Moldova de Transilvania și Muntenia. Este vorba despre Autostrada „Unirii” A8, Autostrada Moldovei A7 și autostrada A13 de la Brașov la Bacău.

Astfel, pe  26 mai 2020, în premieră, a avut loc o întâlnire pe tema dezvoltării proiectelor de infrastructură rutieră din regiunea Moldovei între ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ministrul Fondurilor Europene, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, autoritățile de la drumuri și primarii marilor orașe din zona Moldovei.

Nu există o concurență între proiectele din zona Moldovei, fie că vorbim de A7, A8, sau A13, toate acestea contribuie la  dezvoltarea acestei regiuni și implicit la dezvoltarea economiei naționale. Sunt sigur că vom găsi împreună soluții și vom lucra ca o echipă pentru ca aceste proiecte să devină realitate într-un timp cât mai scurt”,  a precizat Lucian Bode ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Autostrada „Unirii” – A8 – Tg. Mureș – Tg. Neamț – Iași – Ungheni

Autostrada A8 măsoară circa 300 de kilometri și, conform oficialilor de la Transporturi, presupune o investiție de aproape 35 de miliarde de lei românești. Tot proiectul este împărțit în trei sectoare, aflate fiecare în diferite stadii de implementare.

Traseul A8

Din prezentarea făcută primarilor:

S1. Tg. Mureș – Tg. Neamț

Astfel, conform prezentării făcute primarilor, Sectorul 1 Tg. Mureș – Tg. Neamț măsoară circa 211 km și se află în prezent în plină etapă de revizuire a studiului de fezabilitate.

Termenul actualizat estimat pentru finalizarea SF-ului este ianuarie 2021, urmând ca licitația pentru proiectare și execuție să se lanseze în Q2 2021.

S2. Tg. Neamț – Iași – Ungheni

Conform Master Planului de Transport, lungimea sectorului ar urma să fie de circa 93 de km. În luna mai a fost anulată procedura de achiziție pentru studiul de fezabilitate pentru bucata Iași – Ungheni. Oficial a fost vorba de o singura oferta neconformă.

Acum autoritățile de la drumuri vor să lanseze o licitație complet nouă: Studiu de Fezabilitate + Proiect Tehnic pentru întreg sectorul de la Tg. Neamț la Iași până la Ungheni.

Termenul estimat pentru noua procedură de achiziție publică: iunie 2020, cu o posibilă semnare a contractului spre finalul anului.

S3. Podul peste Prut de la Ungheni

Sectorul presupune un lot de un kilometru plus punctul de trecere al frontierei. Studiul de Fezabilitate a fost finalizat în 2016 și acum, practic, ar trebui lansată licitația pentru proiectare și execuție, însă mai sunt de rezolvat unele probleme legate de mediu și amplasarea podului.

„CNAIR SA propune introducerea în OUG 43 a unui articol prin care podul peste Prut de la Ungheni să fie declarat obiectiv de importanță strategică. În acest sens, demersurile vor fi întreprinse până la finele lunii iunie 2020”, se arată în prezentarea CNAIR.

Ce termene își asumă CNAIR pentru A8?

„Finalizarea etapei de proiectare (Studiu de fezabilitate și/ sau Proiect Tehnic) pentru întreg aliniamentul autostrăzii până în anul 2022 – finanțare POIM 2014-2020

Demarare proceduri de licitație pentru proiectare și execuție/execuție, în mod progresiv, începand cu anul 2021 – finanțare identificată post POIM 2021-2030”.

Mai multe detalii citiți aici.

Preluat: https://infoprut.ro/62732-cele-mai-noi-detalii-despre-autostrada-unirii.html

Lasă un răspuns