Cehia, dotări pentru secțiile de terapie din spitalele R. Moldova ~ InfoPrut

Două spitale raionale din Republica Moldova vor fi dotate cu paturi multifuncţionale, noptiere şi sisteme mobile care furnizează energie şi permit amplasarea dispozitivelor medicale necesare în apropierea pacientului, datorită ajutorului umanitar oferit de Cehia, destinat creşterii capacităţii de internare urgentă a pacienţilor în instituţiile medicale raionale.

Astfel, secţia de terapie intensivă a Spitalului Raional Căuşeni va fi dotată cu 11 paturi multifuncţionale, iar secţia de terapie intensivă a Spitalului Raional Călăraşi va fi utilată cu 10 paturi multifuncţionale. Valoarea totală a asistenţei umanitare se ridică la 390.000 mii euro.

„Asistenţa umanitară oferită este parte a răspunsului umanitar la pandemia COVID-19, pentru care Guvernul Republicii Cehe a oferit fonduri extraordinare, fiind utilizate pentru achiziţionarea paturilor în secţiile de reanimare a spitalelor raionale, pentru a creşte capacităţile de internare urgentă a pacienţilor din raioanele Republicii Moldova. De asemenea, a fost alocată o sută de mii de euro pentru a reduce răspândirea COVID-19 în rândul persoanelor cu dizabilităţi. Republica Cehă va continua să finanţeze şi să implementeze proiecte de cooperare externă pentru dezvoltare”, a subliniat ambasadorul Republicii Cehe în R. Moldova, Excelenţa Sa, Zdeněk Krejčí.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Marina Golovaci, a declarat că sprijinul oferit de Cehia este extrem de important pentru Republica Moldova și sistemul de sănătate.

„Va contribui la îmbunătăţirea calităţii actului medical şi a condiţiilor existente în secţiile de reanimare, şi în mod direct va ajuta pacienţii să depăşească situaţia dificilă de sănătate în care se află. La fel, apreciem înalt suportul acordat în finanţarea şi implementarea proiectelor privind dezvoltarea cooperării externe. Sperăm ca în viitor colaborarea noastră să aibă o continuitate durabilă”, a mai spus aceasta.

Pe lângă ajutorul umanitar, Cehia sprijină anual proiecte de dezvoltare în valoare de peste trei milioane euro în Republica Moldova, pe diferite domenii de activitate.

Preluat: https://infoprut.ro/69911-cehia-dotari-pentru-sectiile-de-terapie-din-spitalele-r-moldova.html

Lasă un răspuns