Cehia, donație de echipament medical pentru R. Moldova

Cehia donează Republicii Moldova echipament medical de protecție. Lotul umanitar conține  costume, mănuși, măști și ochelari de protecție. Valoarea donației se estimează la  peste 600 de mii de euro, transmite presa de la Chișinău

R. Moldova a fost lovită de o pandemie și de o criză a refugiaților. Prin urmare, am decis să ajutăm poporul la cererea Guvernului de la Chișinău”, a menționat ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Stanislav Kázecký.

Sprijinul Cehiei este oferit prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în cadrul abordării comune „Team Europe”, pe care UE și statele membre o aplică pentru a ajuta Republica Moldova în depășirea consecințelor pandemiei COVID-19 și gestionarea crizei refugiaților.

Republica Moldova este una dintre statele prioritare către care este direcționat ajutorul umanitar ceh. Pe lângă această donație, Cehia sprijină în mod direct refugiații ucraineni printr-un ONG local, proiectul având un buget de 400 de mii de euro. Companiile cehe vor furniza, de asemenea, clinici mobile, truse de salvare și paturi. Donația va fi predată Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății din Chișinău, iar Ministerul Sănătății al Republicii Moldova va asigura distribuirea ajutorului unde acesta este necesar.

Republica Moldova este, de asemenea, un beneficiar pe termen lung al ajutorului pentru dezvoltare al Republicii Cehe. Proiectele de dezvoltare se concentrează pe sectoare prioritare, cum ar fi managementul durabil al resurselor naturale, dezvoltarea incluziunii sociale, buna guvernare democratică și agricultura. Bugetul anual pentru cooperarea de dezvoltare este de aproximativ 3 milioane de euro”, se menționează în comunicatul de presă al Ambasadei Cehiei.

Preluat: https://infoprut.ro/88929-cehia-donatie-de-echipament-medical-pentru-r-moldova.html

Lasă un răspuns