CEC caută bani pentru organizarea alegerilor parlamentare

Comisia Electorală Centrală a solicitat Guvernului interimar de la Chișinău să mai aloce peste 22 de milioane de lei pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate din R. Moldova. 

Așa cum avem un scrutin neordinar în bugetul de stat pentru anul curent nu au fost alocate resursele necesare prevăzute pentru desfășurarea acestuia. De aceea, CEC a aprobat devizul estimativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, în sumă de 125 milioane de lei, pe care l-a înaintat Guvernului, iar drept urmare i-au fost alocate 70 milioane de lei din fondul de rezervă. Astfel, am făcut o evaluare a cheltuielilor efectuate, urmare a alocării acestei prime tranșe și a necesităților financiare care mai sunt necesare pentru organizarea alegerilor. Prin urmare, am identificat ca fiind necesare încă 22,4 milioane de lei. Guvernul urmează să se întrunească în şedinţă şi să aprobe o hotărâre în acest sens”, a anunțat Dorin Cimil, președintele Comisiei Electorale Centrale.

Amintim că la alegerile parlamentare anticipate din R. Moldova au fost înregistrați 23 de concurenți, printre care 20 de partide, două blocuri electorale și un candidat independent. Totodată, urmează a fi deschise 2150 de secții de votare, dintre care 150 în străinătate și 41 pentru alegătorii din regiunea transnistreană.

Preluat: https://infoprut.ro/78327-cec-cauta-bani-pentru-organizarea-alegerilor-parlamentare.html

Lasă un răspuns