Ce spune Maia Sandu despre unirea Republicii Moldova cu România

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, consideră că unirea cu România se va întâmpla atunci când cetățenii își vor dori acest lucru. 

Astfel, fiind întrebată în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, când se va produce unirea Republicii Moldova cu România, șefa statului a menționat că „aceasta pe cetățeni trebuie să-i întrebați”.

„Unirea este un lucru pe care îl pot decide cetățenii. Noi suntem o țară democratică și asemenea decizii le iau doar cetățenii într-un mod democratic. (…) Acest lucru se poate întâmpla doar cu susținerea poporului, când poporul va spune că vrea acest lucru, acesta se va întâmpla. Atât timp cât poporul nu vrea acest lucru sau nu există o masă critică a oamenilor care să susțină acest deziderat atunci…”, a declarat președintele Maia Sandu.

Totodată, cu referire la o posibilă aderare la NATO, răspunsul șefei statului a fost același, subliniind din nou că decizia este a cetățenilor. „A fost decizia cetățenilor atunci când s-a votat în Constituție. Astăzi putem vedea în sondaje care este atitudinea majorității cetățenilor referitor la această problemă”, a mai spus președintele Republicii Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/89866-ce-spune-maia-sandu-despre-unirea-republicii-moldova-cu-romania.html

Lasă un răspuns