Au trecut 6 ani și jumătate de la accidentul care a stârnit cele mai multe reacții și a stors cele mai grele lacrimi. Din decembrie 1989 și pînă la Colectiv, țara noastră n-a mai trăit o asemenea tragedie. Dosarul evenimentelor din decembrie 1989 nu încape într-un camion obișnuit. Nu mai poate fi transportat. Sunt trimise doar adrese. A devenit o arhivă nearhivata. Dosarul Colectiv începe să semene. Vineri, la început de weekend ar trebui să fie comunicată sentința definitivă. S-a amînat iar!
Piedone este primar în funcțiune și dă interviuri despre proiectele sale de modernizarea sectorului 5. L-au ales pentru că detaliile despre accidentul Colectiv n-au ajuns pînă la cei care l-au votat. O fi fost Piedone responsabil de gestionarea treburilor în Sectorul 4, dar nu așa de vinovat, zic oamenii din Sectorul 5, ca să nu încercăm și noi o asemenea experiență. Cercetările în cazul Colectiv rămîn discutabile. Sunt marcate de prea multe semne de întrebare pentru a elimina definitiv legăturile cu politica și cu evenimentele care au urmat.
O nenorocire nu a clintit nepăsarea Bucureștilor încît să nu-l mai voteze pe Piedone. O nenorocire atît de mare n-a convins judecătorii pentru o soluție unitară. Au fost necesare completări care să ducă procesul la bun sfîrșit. Oricîte demonstrații, gesturi simbolice, oricâte știri despre drama familiilor au circulat, procesul intentat vinovaților de la Colectiv n-a schimbat nimic. Nici măcar autorizarea unor clădiri în care se află instituții publice.
Procesul Colectiv încă se tîrîie. El n-a izbutit să provoace nici pedepse, nici schimbări spectaculoase, nici măcar o cotitură în mentalitatea publică.
Chiar dacă după șase ani și jumătate vom avea o sentință definitivă, procesul va continua. Bătălia pentru despăgubiri se va tîrî și ea ca o traversare de deșert, ca și rănile din sufletele celor afectați.
Cîte procese au aceeași soartă cu „Revoluția” și cu dosarul „Colectiv”? Cu „Mineriada” și cu restituirile de la ANRP? Nu cumva procesele Elenei Udrea și ale lui Sorin Blejnar sau Negulescu Portocală au avut o soartă asemănătoare? Lista poate fi kilometrică. Mii de cazuri s-au tot lungit pînă s-au stafidit. La final, sentința nu mai area nici o greutate. Oamenii nu mai știu dacă „penalii” au fost condamnați, achitați sau sunt pe lista dispăruților prin străinătate.
Mi-am imaginat că protestele din stradă, conduse de Klaus Iohannis în celebra geacă roșie, vor marca începutul unor schimbări importante în viața societății românești. Nici vorbă! A fost doar un spectacol menit a colora regresul democrației. N-a însemnat decît un montaj de referință în preluarea totală a puterii.
Oricît ar părea de absurd, de nefiresc și chiar de neromânesc, în țara noastră există grupuri și interese care mai susțin justiția făcută cu Portocală, cu Danileț, cu Camelia Bogdan, cu nașu Dragomir, cu Macovei și cu frații Prună.
Și continuă să le meargă!