Adrian Costea (AUR): Înființarea unui parc industrial, o condiție pentru dezvoltarea economică a orașului Fetești

Înființarea unui parc industrial este o condiție pentru dezvoltarea economică a orașului Fetești, consideră senatorul AUR Adrian Costea. Despre acest proiect se vorbește de mai bine de 20 de ani – în anul 2002, autoritățile locale din județul Ialomița au prezentat Ministerului Dezvoltării două proiecte privind înființarea de parcuri industriale la Fetești (cu o suprafață de circa 20 de hectare) și Urziceni. La acea vreme se vorbeau de investiții de milioane de euro – doar pentru realizarea alimentării cu gaze naturale în parcul Fetești ar fi fost necesare 11 milioane de euro.

Adrian Costea, senator AUR de Ialomița, a readus în discuție acest subiect și și-a exprimat încrederea că actuala administrație a municipiului Fetești are în vedere reluarea și implementarea proiectului privind constituirea unui parc industrial în municipiului Fetești, pe terenurile care au aparținut în trecut unor obiective industriale, în special cele ce țineau de industria agro-alimentară.

Acesta a punctat că șansa municipiului Fetești este dinamizarea economiei locale, respectiv diversificarea, în scopul desprinderii de trecutul monoindustrial care a condamnat Feteștiul la statutul de oraș decăzut.

În acest context, senatorul AUR a solicitat clarificări legate de această temă Primăriei municipiului Fetești privind:

  1. Demersurile pentru reluarea proiectului privind constituirea unui parc industrial;
  2. Locația terenului destinat parcului industrial;
  3. Să ne menționați dacă acest teren este dotat cu utilitățile necesare desfășurării activității specifice unui parc industrial;
  4. Potențiali investitori care au aplicat pentru a se instala la Fetești.