Ce își propune AUR pentru Republica Moldova ~ InfoPrut

Salariu minim de 6000 de lei, alocații majorate pentru copii, pensii mai mari, stoparea traseismului politic, susținerea agricultorilor și a antreprenorilor, dar și proiecte de dezvoltare a infrastructurii, sunt printre principalele obiective ale programului politic al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), prezentate marți în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit președintelui Alianței pentru Unirea Românilor, Vlad Bilețchi, scopul principal al formațiunii este Unirea Republicii Moldova cu România, proces care trebuie precedat de o serie de proiecte concrete pentru cetățeni. Astfel, programul AUR cuprinde mai multe obiective sociale, economice, dar și politice, care sunt realizabile din perspectiva faptului că Alianța pentru Unirea Românilor are deja 44 de parlamentari în Parlamentul de la București, iar prin accederea în Parlamentul de la Chișinău, reformele vor prinde contur.

„Nu venim cu vorbe deșarte și nu promitem marea cu sarea, așa cum au făcut-o ani la rând majoritatea politicienilor care s-au perindat pe scena politică de la Chișinău. Venim în politica moldovenească având în spate experiența colegilor AUR din România, care într-un timp foarte scurt, au reușit să obțină rezultate palpabile pentru bunăstarea tuturor românilor. Evident că acest lucru nu a fost pe placul multor persoane din sistem, care s-au obișnuit să paraziteze pe spatele oamenilor de rând și să se hrănească din populisme și promisiuni. Obiectivele noastre sunt foarte clare: ne propunem să susținem agricultorii, antreprenorii, să-i scăpăm pe oameni de povara impozitelor exagerate, să demarăm construcția de autostrăzi și să asigurăm securitatea energetică a Republicii Moldova”, a declarat Vlad Bilețchi în cadrul conferinței de presă.

O preocupare aparte a Alianței pentru Unirea Românilor o va constitui regiunea transnistreană.

„Vom cere retragerea trupelor de ocupație ruse din regiunea transnistreană și înlocuirea lor cu trupe de menținere a păcii sub egida ONU. La fel, milităm pentru separarea facturilor la gaz și curent între regiunea transnistreană și restul Republicii Moldova și regimul de la Tiraspol să își plătească factura”, se mai arată în programul AUR.

Valeriu Munteanu subliniază că formațiunea va pune accent pe redresarea economică a Republicii Moldova, pentru a diminua diferențele economice dintre cele două maluri ale Prutului.

„Ne propunem implementarea unui Program Național de Investiții (PNI), în valoare de 100 de milioane de euro anual, prin care să se ofere susținere financiară pentru modernizarea drumurilor, construcția rețelelor de apă și canalizare etc. Vom reduce TVA-ul la 15% și vom susține întreprinderile mici și mijlocii”, a adăugat acesta.

În același timp, reprezentanții AUR au vorbit încă odată despre necesitatea de reunificare a forțelor unioniste în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În acest sens, președintele AUR, Vlad Bilețchi, a declarat că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) este pentru crearea unui bloc electoral cu Partidul Unității Naționale (PUN).

La alegerile parlamentare din România, din decembrie 2020, Alianța pentru Unirea Românilor a acumulat aproximativ 60.000 de voturi ale românilor din Republica Moldova, contribuind astfel la accederea în Parlamentul României a unui număr de 44 de deputați și senatori ai Alianței, dintre care 6 sunt originari din Republica Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/77028-ce-isi-propune-aur-pentru-republica-moldova.html

Lasă un răspuns