Ce cuprinde viitoarea agendă de cooperare a UE cu statele Parteneriatului Estic

Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate au prezentat vineri, 2 iulie 2021, o propunere privind modul în care vor fi promovate prioritățile de cooperare cu partenerii estici în anii următori, inclusiv cu R. Moldova.

Agenda care se bazează pe cinci obiective pe termen lung, având în centru reziliența, va fi susținută de un plan economic și de investiții în valoare de 2,3 miliarde de euro sub formă de granturi, de finanțări mixte și de garanții, cu un potențial de a mobiliza până la 17 miliarde de euro pentru investiții publice și private.

Această propunere va contribui la discuțiile privind viitoarea politică a Parteneriatului Estic, inclusiv în cadrul summit-ului Parteneriatului Estic planificat pentru decembrie 2021.

Agenda cuprinzătoare vizează intensificarea schimburilor comerciale, a creșterii economice și a locurilor de muncă, investițiile în conectivitate, consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept, sprijinirea tranziției ecologice și digitale și promovarea unor societăți echitabile, egale între femei și bărbați și favorabile incluziunii.

„Parteneriatul Estic rămâne o prioritate pe agenda Uniunii Europene. Dorim să configurăm o agendă care să răspundă provocărilor fără precedent – și oportunităților – de astăzi, adaptând-o în același timp pentru viitor. În centrul activității noastre se va afla promovarea democrației, a bunei guvernanțe și a statului de drept, care sunt atât de importante pentru a obține rezultate pozitive și concrete în cadrul cooperării noastre. Acest lucru include Belarus, unde dorim să continuăm să sprijinim populația prin cadrul Parteneriatului Estic”, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell.

La rândul său, comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a menționat că respectivul plan economic și de investiții va contribui la stimularea locurilor de muncă și a creșterii economice și va aduce prosperitate în regiunea Parteneriatului Estic.

„Planul include oportunități pentru toți partenerii estici, inclusiv sprijin pentru o viitoare Republică Belarus democratică. Această nouă agendă va sprijini redresarea socio-economică după pandemia generată de COVID-19, va consolida relațiile economice și va crea rute comerciale între UE și țările partenere” a mai subliniat Olivér Várhelyi.

Agenda cuprinzătoare, axată pe redresare, reziliență și reformă, include selectarea primelor zece obiective pentru 2025, cu angajamente clare în toate domeniile prioritare de cooperare. Acestea cuprind domenii precum sprijinul suplimentar pentru 500 000 de IMM-uri, construirea sau modernizarea a 3 000 km de drumuri și căi ferate prioritare, în conformitate cu standardele UE, abordarea amenințărilor hibride și cibernetice, combaterea corupției, reducerea consumului de energie cu cel puțin 20 % în 250 000 de gospodării, îmbunătățirea accesului la servicii de apă potabilă și a calității aerului, creșterea accesului la internet de mare viteză în 80 % din gospodării, asistență pentru vaccinarea lucrătorilor din domeniul sănătății, sprijin suplimentar pentru societatea civilă și mass-media independente, oportunități de mobilitate pentru 70 000 de studenți, cercetători și tineri.

Noua agendă propune, de asemenea, o revizuire a arhitecturii multilaterale a Parteneriatului Estic pentru a adapta cadrul la noile priorități și pentru a-l face pe deplin adecvat scopului.

Planul economic și de investiții regional va sprijini redresarea socio-economică post-COVID și reziliența pe termen lung, luând în considerare agenda „să reconstruim mai bine”. Planul prezintă investițiile prioritare și definește un set de inițiative emblematice, care au fost identificate împreună cu țările partenere, având în vedere prioritățile, nevoile și ambițiile acestora.

Preluat: https://infoprut.ro/78456-ce-cuprinde-viitoarea-agenda-de-cooperare-a-ue-cu-statele-parteneriatului-estic.html

Lasă un răspuns