Candidat inedit la alegerile prezidențiale din Republica Moldova: Motanul Lunohod ~ InfoPrut

Dacă unii sunt încă nehotărâți cu cine să voteze la alegerile prezidențiale din R. Moldova, să știți că pe listă a mai apărut un candidat. Este mustăcios, are gheare și blană și și-a anunțat candidatura pe pagina sa de Facebook. Lunohod – un motan care, sătul de minciunile și prefăcătoria celorlalți candidați, a decis să se implice și în aceste alegeri, după ce a mai candidat la alegerile parlamentare din 2019. Are și un program electoral: promite să dăruiască oamenilor grijă și atenție, să nu fure și să nu lupte cu alții pentru putere.

Felina își face campanie pe rețele sociale, unde are și o pagină dedicată activității sale politice. Sloganul campaniei este: Lunohod- un președinte cuminte. Purtătorul de cuvânt al motanului, care este și stăpânul său, se ocupă de imaginea online a candidatului. Amuzați, oamenii scriu că motanul este candidatul electoral perfect și că îl vor vota cu încredere.

„Eu nu am vrut să mă bag în politică și nici în această campanie electorală, dar urmăresc și citesc platformele electorale ale candidaților și mi se face rușine. Din nou ni se promit pensii, drumuri, o luptă aprigă cu corupția, o punte cu Europa sau Evrozăs… și alte povești, în care, din păcate, Președintele nu are nici un rol, pentru că el nu e nici Guvern, nici Parlament, nici măcar Autoritate Locală”, scrie Lunohod pe pagina sa de Facebook.

Astfel, candidatul blănos spune că Republica Moldova are nevoie de un președinte „cuminte”, care să fie un simbol al schimbării de lucruri și atitudine.

„Președintele este un simbol. Un simbol al schimbării, de lucruri și atitudine. Oamenii au obosit de atâtea lupte pentru putere. Oamenii au nevoie de un Președinte Cuminte. De un Președinte, care să dea tonul schimbărilor, să fie un garant al normalității și să fie privit cu încredere de oamenii acestei țări, dar și de prietenii noștri, care ne ajută să facem ceva din țara asta. De asta, eu cred că sunt cel mai potrivit candidat pentru postul de Președinte. Eu nu vreau să vă promit nimic astăzi, mai ales lucruri care nici nu intră în responsabilitatea mea, ca viitor Președinte”, a mai precizat Lunohod.

Felina promite, printre altele, să dăruiască oamenilor grijă și atenție, să fie parte din viața oamenilor și să nu se ascundă după pază, mașini blindate și clădiri imense, să nu fure și să condamne furtul, astfel ca hoții să meargă la pușcării. De asemenea, spune că nu are buzunare, așa că nu are nevoie să le umple cu bani veniți din contrabandă, iar legat de partenerii externi,  promite că le va câștiga atenția și dragostea tuturor, pentru că este „frumos și plăcut”.

În final, Lunohod are un sfat pentru cetățenii R. Moldova care urmează să meargă la vot pe 1 noiembrie.

„Este început de campanie, fiți atenți la cei care vă promit râuri de miere și ciocolată, dar în spate se bat pentru bani, funcții și putere. Acum, Republica Moldova are nevoie de un Președinte Cuminte. Moldova are nevoie de Lunohod”, a subliniat acesta.

Lunohod a candidat și la alegerile parlamentare din 2019, atunci când a luptat pentru funcția de deputat în noul Parlament. Candidatul promitea, la acea vreme, amenajarea terenurilor de joacă pentru pisici, introducerea, prin lege, a somnului de amiază și tichete alimentare pentru fiecare familie care are măcar un motan.

Preluat: https://infoprut.ro/68490-candidat-inedit-la-alegerile-prezidentiale-din-republica-moldova-motanul-lunohod.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: