Când va fi petrecut pe ultimul drum „străjerul” Cetății Soroca

Trupul neînsuflețit al fostului director al Muzeului de Etnografie și Istorie din Soroca, Nicolae Bulat, va fi expus în această seară, 12 septembrie, la biserica de lemn „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca, transmite Radio Chișinău

Ceremonia funerară urmează să aibă loc mâine, 13 septembrie, cu începere de la ora 11.00, în fața Cetății Soroca.

Nicolae Bulat, care a decedat pe 9 septembrie, va fi petrecut pe ultimul drum cu Onoruri Militare. Acesta va fi înmormântat la Cimitirul din Soroca.

Timp de patru decenii, Nicolae Bulat a fost ghidul fortăreței de la Soroca, sufletul cetății, prin felul în care a animat excursiile și a captivat vizitatorii.

El a fost unul dintre cei mai mari cunoscători ai istoriei ținutului Soroca, dar și un promotor al limbii române și al idealurilor naționale românești.

Preluat: https://infoprut.ro/95101-cand-va-fi-petrecut-pe-ultimul-drum-strajerul-cetatii-soroca.html

Lasă un răspuns