Bucuria elevilor liceului românesc din Comrat: A fost pusă piatra de temelie pentru noua clădire a instituției

Vești bune pentru copiii care vor să învețe în limba română la Comrat, astăzi, a fost pusă piatra de temelie la noul bloc de studii al Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. La eveniment au participat mai mulți oficiali din Republica Moldova, dar și ambasadorul Daniel Ioniță.

Bine ați venit la cel mai frumos eveniment al anului 2020 din orașul Comrat. Suntem la începutul construcției unui bloc nou pentru Liceului Teoretic „Mihai Eminescu. Mulțumim Guvernului României pentru finanțare și susținere. Proiect care a fost susținut apoi și de Guvernul Republicii Moldova, cu ajutorul lui Igor Șarov, ministrul Educației”, a declarat Svetlana Stoinov, directorul singurului liceul românesc din Comrat.

La moment în liceu învață 476 de elevi, iar blocul existent nu dispune de spațiile necesare pentru realizarea procesului educațional calitativ. În noul edificiu care va fi dat în exploatare la 1 septembrie 2021, vor studia 700 de elevi. Totodată, clădirea va fi dotată cu sală de sport, cabine de baie, cantină, bloc sanitar, bibliotecă, laboratoare pentru lecțiile de fizică, chimie și biologie și alte facilități.

În cadrul proiectului, vor fi executate lucrări de modernizare a blocului existent, precum adaptarea toaletelor pentru elevii cu nevoi speciale, reamenajarea sălii de sport și a bibliotecii, transformarea unor birouri administrative în clase de studii.

Realizarea acestui proiect a fost posibil datorită Guvernului României care a acordat peste peste 15 milioane de lei.

Prezent la eveniment, ambasadorul Daniel Ioniță a subliniat că România rămâne consecventă în a-i ajuta pe cetățenii Republicii Moldova.

Dintre cele trei limbi vorbite în Găgăuzia, una – limba română, este și una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Dorim să transmitem mesajul că România este, a fost și va fi alături de cetățenii R. Moldova. Asta demonstrează că România este consecventă în ajutorul său față de cetățenii R. Moldova. S-au schimbat guverne, dar a rămas neschimbată dorința noastră de a investi în educație în R. Moldova„, a adăugat ambasadorul României la Chișinău.

Chiar dacă România a oferit un sprijin considerabil pentru extinderea liceului românesc din Comrat,  drumul până astăzi, când a fost pusă piatra de temelie a noului bloc nu a fost tocmai ușor.

La 15 mai 2020, Adunarea Populară din UTA Găgăuzia a refuzat să aloce 5,6 milioane pentru realizarea proiectului respectiv. Fără această contribuție nesemnificativă în completarea banilor oferiți de autoritățile de la București, construcția blocului nu ar fi fost posibilă.

Atunci, Igor Șarov, ministrul Educației de la Chișinău, a reacționat și a promis că instituția pe care o administrează va aloca banii necesari.

Trăiesc clipe deosebite și am emoții, fiindcă acum două decenii, atunci când a apărut, am fost în vizită la acest liceul. Ulterior, pe parcursul acestor ani, am vizitat de mai multe ori această instituție și am rămas plăcut impresionat de spiritul combativ al doamnei director, dar și de profesionalismul cadrelor didactice. Pe această cale îmi exprim recunoștința pentru toți profesorii de la Liceul „Mihai Eminescu”, a menționat ministrul Educației de la Chișinău în cadrul evenimentului de astăzi.

Totodată, Igor Șarov a mulțumit pentru susținerea constantă oferită de Guvernul României pentru proiectele educaționale din Republica Moldova.

La rândul său, premierul Ion Chicu a calificat evenimentul drept unul istoric și, spre regret, rar întâlnit în R. Moldova. „Este un caz rar în ultimii 20 de ani, când în R. Moldova se pune o piatră de temelie pentru o școală. Acest eveniment merită gratitudine în primul rând față de poporul român care oferă acest suport imens. Noi primim suport pe multe domenii din partea României„, a conchis sursa.

Costul total al lucrărilor de extindere a liceului „Mihai Eminescu” din Comrat  se ridică la 20,7 milioane de lei. Acest nou bloc va oferi condiții mai bune de studii şi mai multe posibilități pentru toți copii din UTA Găgăuzia care doresc să-și facă studiile în limba română.

Preluat: https://infoprut.ro/63784-bucuria-elevilor-liceului-romanesc-din-comrat-a-fost-pusa-piatra-de-temelie-pentru-noua-cladire-a-institutiei.html

Lasă un răspuns