Bogdan Aurescu pledează pentru susținerea politică a integrării în UE a statelor din Parteneriatul Estic

Bogdan Aurescu, șeful diplomației de la București, a pledat, luni, 18 octombrie 2021, pentru susținerea politică a integrării în UE a statelor din Parteneriatul Estic. 

Astfel, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE de la Luxemburg, oficialul a subliniat importanța organizării Summit-ului Parteneriatului Estic din 15 decembrie 2021, în condițiile în care ultima reuniune la nivel înalt în acest format a avut loc în urmă cu patru ani, iar așteptările partenerilor sunt mari.

De asemenea, Bogdan Aurescu a remarcat importanța strategică a reuniunii și a reliefat necesitatea transmiterii unui semnal politic puternic de susținere de către UE a statelor participante la PaE, prin crearea unei viziuni strategice pe termen lung asupra evoluției Parteneriatului Estic, respectiv adoptarea unor obiective ambițioase de dezvoltare pentru perioada post-2020, care să fie reflectate corespunzător într-o declarație a Summit-ului.

Ministrul de Externe al României a mai subliniat importanța susținerii politice a perspectivei aderării la UE a statelor PaE.

Astfel, Bogdan Aurescu a arătat că această viziune ar trebui să aibă în vedere trei priorități: (1) consolidarea angajamentului european față de Partenerii Estici, inclusiv sprijin cu expertiză și asistență financiară pentru susținerea reformelor structurale, (2) asigurarea de stimulente bazate pe performanță și încurajarea unei cooperări aprofundate cu statele asociate (Republica Moldova, Georgia și Ucraina), fără prejudicierea caracterului incluziv al Parteneriatului Estic, respectiv (3) o implicare mai activă a UE în sprijinirea eforturilor statelor PaE de combatere a amenințărilor hibride și pentru soluționarea pașnică și durabilă a conflictelor prelungite din regiune, având în vedere existența acestora pe teritoriul a cinci din șase state partenere.

În context, șeful diplomației de la București a reiterat că este necesară dezvoltarea unei dimensiuni de cooperare și dialog ale UE pe teme de securitate cu statele PaE.

Preluat: https://infoprut.ro/82300-bogdan-aurescu-pledeaza-pentru-sustinerea-politica-a-integrarii-in-ue-a-statelor-din-parteneriatul-estic.html

Lasă un răspuns