BNM îi dă peste nas lui Dodon: Legea interzice acordarea oricărei asistențe financiare statului

Banca Națională a Moldovei a atenționat că legea interzice acordarea oricărei asistențe financiare statului si organelor acestuia. Reacția a venit după ce Igor Dodon, liderul PSRM, aflat într-o vizită la Moscova, a recomandat Guvernul de la Chișinău să împrumute de la BNM până la 20 de miliarde de lei moldovenești pentru a gestiona mai eficient criza pandemică.

Creditarea statului sau a businessului este asigurată de instituțiile financiare bancare și cele nebancare. În prezent, în sectorul bancar există suficiente lichidități. BNM a asigurat existența unui nivel înalt de lichidități în bănci, anume pentru a crea condiții pentru creditarea businessului și a Ministerului Finanțelor, și, prin urmare, acestea sunt disponibile pentru necesitățile economiei. Astfel, se asigură echilibrul macromonetar și se creează condiții pentru creditarea economiei”, se arată într-un comunicat al instituției.

Totodată, sursa a mai punctat că orice împrumut de la BNM pentru stat ar duce la creșterea inevitabilă a prețurilor și, în consecință la sărăcirea populației, fiind afectate cele mai vulnerabile pături ale societății.

Utilizarea rezervelor valutare în afara scopurilor pentru care sunt menite, pe lângă efectele negative legate de politica monetara, poate să declanșeze alte șocuri, care să amplifice presiunile asupra rezervelor valutare. Această situație nu este deloc binevenită, în special acum, când avem nevoie de rezerve valutare solide, în condițiile crizei globale existente. (…) Drept urmare, orice împrumut de la BNM acordat statului sau utilizarea rezervelor valutare în alte scopuri ar submina credibilitatea țării, ar afecta economia și ar pune în dificultate financiară cetățenii”, a mai explicat BNM.

Amintim că astăzi, Igor Dodon a îndemnat Guvernul interimar Ciocoi să se împrumute de la Banca Națională cu 10-20 de miliarde de lei pentru susținerea agenților economici și a populației. Mai mult, liderul socialiștilor a dat de înțeles că, în condițiile stării de urgență, BNM ar putea fi determinată să aloce peste un miliard de dolari printr-o decizie a Comisiei Situații Excepționale.

Preluat: https://infoprut.ro/75484-bnm-ii-da-peste-nas-lui-dodon-legea-interzice-acordarea-oricarei-asistente-financiare-statului.html

Lasă un răspuns