Bani câștigați la CtEDO, donați victimelor de la protestele din 7 aprilie 2009

Mihai Ghimpu, președintele de onoare al Partidului Liberal și Dorin Chirtoacă, membru PL, au anunțat că vor dona banii pe care îi vor primi drept prejudiciu moral, în urma câștigului la CtEDO, persoanelor care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. 

„Banii care ne-au fost oferiți ca prejudiciu moral, noi am decis, cu Dorin, să-i ajutăm pe cei care au suferit mai mult decât noi, cărora le-a fost prejudiciată sănătatea, acolo nu sunt mulți bani, sunt vreo 60 de mii de lei împreună, și vor fi repartizați celor care au fost maltratați în comisariate, bătuți în PMAN. O să încercăm să-i găsim pe cei care au nevoie să-și întărească sănătatea, victimelor de la 7 aprilie, cred că așa este corect”, a explicat Mihai Ghimpu, președintele de onoare al PL, citat de presa de la Chișinău.

Declarațiile respective au fost făcute în contextul în care Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat din nou Republica Moldova în legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009. Mai exact, la 1 februarie 2022, CtEDO a pronunțat decizia în cauza Ghimpu și alții v. Republica Moldova.

Anterior, Mihai Ghimpu, pe atunci lider al Partidului Liberal și Dorin Chirtoacă, la acel moment, vicepreședinte al Partidului Liberal, s-au plâns la CtEDO de presupusul eșec al instanțelor din Republica Moldova de a-și îndeplini obligațiile cu privire la protejarea onoarei și a reputației lor de „atacurile prezentate într-un film denumit „Atac asupra Moldovei” difuzat de postul rusesc NIT după evenimentele din 7 aprilie 2009”.

Ei au acuzat că autorii filmului i-ar fi defăimat și le-ar fi lezat onoarea, demnitatea și reputația profesională prin mai multe declarații nefondate exprimate în cadrul așa-zisului documentar.

În context, Curtea a considerat că instanțele din Republica Moldova efectuaseră echilibrarea drepturilor concurente într-o manieră generală, fără a remedia absența oricărei analize cu privire la declarațiile exprimate în film, în special cu privire la acuzațiile în adresa reclamanților.

Prin urmare, Curtea a acordat fiecărui reclamant 1.500 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Preluat: https://infoprut.ro/86181-bani-castigati-la-ctedo-donati-victimelor-de-la-protestele-din-7-aprilie-2009.html

Lasă un răspuns