Bălți și Botoșani, cooperare pentru susținerea incluziunii educaționale a copiilor cu cerințe speciale ~ InfoPrut

Peste 100 de participanți din regiunile Botoșani și Bălți au participat la evenimentul de încheiere a proiectului comun „Împreună pentru o integrare educațională mai bună a copiilor cu cerințe educaționale speciale”.

Echipa Direcției Învățământ, Tineret și Sport din municipiul Bălți a fost reprezentată de 25 persoane, dintre care specialiști ai Serviciului de Asistență Psihopedagogică, manageri, cadre didactice, logopezi, psihologi, cadre didactice de sprijin din cele cinci instituții educaționale din municipiul Bălți participante în proiect – Liceul Teoretic „George Coșbuc”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza” și Școala Primară Nr. 21 „Spiridon Vangheli”.

Proiectul „Împreună pentru o integrare educațională mai bună a copiilor cu cerințe educaționale speciale” a demarat în luna noiembrie 2020 și a durat 18 luni.

Obiectivul general al proiectului a vizat problema asigurării accesului la o educație de calitate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, la nivelul a două regiuni – Botoșani și Bălți, prin crearea și consolidarea unei rețele educaționale transfrontaliere.

În urma activităților proiectului au fost înregistrate, printre altele, următoarele rezultate:

– integrarea copiilor cu CES în instituțiile de învățământ din municipiul Bălți și județul Botoșani în proces educațional de calitate, pe principii de echitate și egalitate;

– formarea a 200 cadre didactice din județul Botoșani și municipiul Bălți pe aspectul asigurării individualizării procesului educațional și a unui climat educațional specific educației incluzive;

– consultarea a 2 000 de părinți privind drepturile copiilor, în special accesul egal la educație de calitate;

Proiectul, implementat de către Direcția Învățământ, Tineret și Sport municipiul Bălți și Inspectoratul Județean Botoșani în calitate de lider de parteneriat, este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.

Preluat: https://infoprut.ro/90277-balti-si-botosani-cooperare-pentru-sustinerea-incluziunii-educationale-a-copiilor-cu-cerinte-speciale.html

Lasă un răspuns