Andrei Năstase, candidatul PPDA la alegerile prezidențiale de la Chișinău, face un apel către unioniștii din Republica Moldova să-l susțină în campania electorală și promite, la schimb, împlinirea „dorințelor, aspirațiilor și visurilor noastre seculare”.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Andrei Năstase deapănă amintiri despre legătura pe care a avut-o cu România, amintind, printre altele, de studiile sale din România și de prietenii și partenerii pe care-i are pe cele două maluri de Prut. De asemenea, Năstase a subliniat și relația pe care Platforma DA o are cu PNL, care „nu face altceva decât să valideze consistența, conținutul și valoarea proiectului nostru, MOLDOVA DE MÂINE”.
„Alături de colegii mei și împreună cu partenerii noștri din România am demarat deja un program de înfrățiri a tuturor comunităților noastre cu localități din România. Aceasta consider eu că înseamnă înfrățirea concretă: lansarea de proiecte comune, implementarea de expertiză românească și accesarea de fonduri nerambursabile care ajung în satele și orașele noastre”, se arată în postare.
Liderul PPDA spune că una dintre preocupările sale permanente este întărirea parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova și amintește proiectele desfășurate la Chișinău în timpul mandatului său de ministru de interne de 3 luni.
„Amintesc aici doar de proiectul SMURD sau de lupta dusă contra contrabandei de la frontiera noastră, redusă în doar 3 luni de activitate la cel mai jos nivel in ultimii 10 ani”, mai scrie Năstase.
Totodată, Andrei Năstase spune că, în calitate de președinte, va avea susținerea Guvernului României pentru a rezolva „ reducerea termenului de acordare a cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, elaborarea rapidă a mecanismului de angajare facilă a cetățenilor Republicii Moldova la lucru în România și simplificarea continuă a acestui proces atât de important pentru sute de mii de oameni, finalizarea a câteva sute de proiecte de înfrățire între localități din România și Republica Moldova, cu lansarea concomitentă a unor importante proiecte de infrastructură și, nu în ultimul rând, facilitarea comerțului mic transfrontalier pe ambele maluri ale Prutului”.
În cadrul proiectului propus de Năstase, MOLDOVA DE MÂINE, va exista o cale ferată modernă care să lege direct Chișinăul de București, dar și o infrastructură de transport racordată între cele două maluri de Prut, care va face posibilă consolidarea și dezvoltarea relațiilor economice și sociale, „așa cum dezvoltarea unor proiecte culturale de anvergură va contribui la reunirea noastră, a tuturor, în spațiul comun geografic, istoric și cultural al devenirii noastre și care ne aparține, dar și căruia îi aparținem, de drept”.
În final, candidatul PPDA la alegerile prezidențiale încurajează unioniștii să parcurgă împreună „cu încredere distanța care ne desparte de momentul pe care cu toții ni-l dorim. Metru cu metru, ceas cu ceas, proiect cu proiect!”.
„Mi-am asumat să aduc Moldova către România și asta o vom face! Faptele mele stau mărturie! Eu am construit durabil și am reclădit, eu am unit dintotdeauna oamenii! Nu știu altfel. Iată de ce vă îndemn, frați unioniști, să nu renunțăm sub nici o formă la dorințele, aspirațiile și visurile noastre seculare, mai ales acum, când putem fi atât de aproape de ceea ce ne-am propus!”, a conchis Năstase.
Preluat: https://infoprut.ro/69209-andrei-nastase-poveste-de-adormit-copiii-pentru-unionisti.html