Cîţu: Depunerea declaraţiilor fiscale, amânată până pe 25 decembrie; rambursarea TVA, până în 25 ianuarie 2021

Depunerea declaraţiilor fiscale de către firme va fi amânată până pe 25 decembrie 2020, iar rambursarea TVA cu control ulterior ar putea fi prelungită până pe 25 ianuarie, anul viitor, a anunţat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Florin Cîţu

„Ne gândim la anul viitor pentru că se pare că această criză nu s-a terminat. Vom avea şi la anul costuri legate de această criză şi va trebui să luăm măsuri prin care să susţinem sectoare din economie. Vă pot spune în premieră că, deja, am lucrat puţin la varianta de Ordonanţă de Urgenţă care o să fie aprobată mâine pentru amânarea declaraţiilor. Vom permite ca, până la 25 decembrie 2020, să nu existe penalităţi pentru cei care nu reuşesc să plătească la timp şi, în plus, extindem rambursarea TVA cu control ulterior până în 25 ianuarie (2021 – n. r.), cred. Lăsăm lucrurile cât mai flexibile, cât mai uşoare pentru oameni, pentru companii să poată funcţiona în acest mediu dificil. Reducem cu 50% şi acea dobândă pe care o percepea statul zilnic celor care aveau întârzieri la plată. Acestea sunt lucruri pe care le-am decis ieri şi astăzi şi vor fi în şedinţa de Guvern de mâine. Poate până mâine vom veni şi cu alte facilităţi”, a menţionat Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României.

Ministrul de Finanţe a spus că „şocul asimetric” care a lovit România a fost contraatacat cu măsuri de ajutor pentru toate sectoarele, inclusiv pentru HoReCa.

„Şocul care a lovit România a lovit asimetric. Nu a lovit pe toată lumea la fel. Sunt anumite sectoare din economie, cum este HoReCa, care au fost lovite mai puternic şi atunci a fost nevoie de măsuri care să meargă exact pentru acest sector. Aici revin asupra impozitului specific,

 » sursa: www.replicaonline.ro