Andrei Năstase, mesaj pentru români: „Atât timp cât existăm și ne știm de frați, Actul Unirii e în plină desfășurare”

„Atât timp cât existăm și ne știm de frați, Actul Unirii e în plină desfășurare, oricât l-ar împiedica străinii și dușmanii”. Declarația a fost făcută de Andrei Năstase, liderul Platformei DA, de Ziua Unirii Basarabiei cu România. 

Actul Unirii din 27 martie 1918 ne-a marcat existența într-un mod ireversibil. Mulți i s-au împotrivit, dar destinul și neamul ne-au întregit sufletele și ne-au închis rănile. De atunci aceste răni s-au mai redeschis, dar dezideratul reUnirii a trăit și s-a fortificat. Ne-am îmbrățișat la podurile de flori, am obținut dreptul de a ne vorbi limba română, am scos sârma ghimpată de pe Prut, ne-am integrat prin cultură și tradiții comune, am construit împreună punți economice, am înfrățit localități de pe ambele maluri ale Prutului, iar România astăzi este cel mai important partener de dezvoltare și nu doar”, a menționat sursa.

Potrivit lui Andrei Năstase, România este țara „care ne deschide porțile spre valorile civilizației occidentale și ne sprijină dezinteresat în demersurile noastre de ascensiune democratică”.

Dragi români, atât timp cât existăm și ne știm de frați, Actul Unirii e în plină desfășurare, oricât l-ar împiedica străinii și dușmanii. Istoria s-a scris și nu ne putem sustrage de la parcursul pe care l-a ales neamul nostru românesc. Fiți mândri că sunteți români, să dea Domnul să trecem cu bine peste provocările pandemice și niciodată, dar niciodată, să nu ne uităm înaintașii care au făurit istoria”, a mai punctat liderul Platformei DA.

Amintim că la 27 martie 2021, s-au împlinit 103 ani de când Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Preluat: https://infoprut.ro/75253-andrei-nastase-mesaj-pentru-romani-atat-timp-cat-existam-si-ne-stim-de-frati-actul-unirii-e-in-plina-desfasurare.html

Lasă un răspuns