Acord de colaborare semnat între Primăria Chișinău şi Asociaţia Investitorilor din România ~ InfoPrut

Primăria municipiului Chişinău şi Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova au semnat marţi un acord de colaborare în vederea promovării oportunităţilor de dezvoltare a mediului de afaceri din municipiul Chişinău.

Acordul a fost semnat de primarul general, Ion Ceban şi Daniel-Vasile Nuţiu, preşedinte executiv al Asociaţiei Investitorilor din România în Republica Moldova.

Domeniile de colaborare ale părţilor vizează cooperarea în domeniul expertizei la elaborarea proiectelor actelor juridice ce vizează activitatea mediului de afaceri, consultarea în scopul identificării soluţiilor la problemele cu care se confruntă mediul de afaceri, lansarea proiectelor de interes comun care ar permite obţinerea surselor de finanţare locale, cât şi externe, promovarea bunelor practici de antreprenoriat şi de dezvoltare economică locală, participarea la procesul de revizuire a politicii de impozitare /taxare şi oferirea expertizei privind eventualul impact asupra mediului de afaceri local, precum și cooperarea în domeniul implementării strategiilor şi programelor locale cu impact direct asupra creşterii economice cu participarea mediului de afaceri.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că semnarea noului acord de colaborare cu Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova va facilita comunicarea dintre părţi şi respectiv va conduce la lansarea proiectelor de interes comun.

„Până acum au fost stabilite relaţii frumoase de colaborare cu administraţii din România, dar şi cu agenţi economici de peste Prut. Îmi doresc ca aceste colaborări să se dezvolte şi să putem fi utili unii altora”, a menţionat edilul.

La rândul său, Daniel-Vasile Nuţiu, preşedinte executiv al Asociaţiei Investitorilor din România în Republica Moldova a ţinut să remarce că autorităţile publice locale sunt cele care conferă continuitate mediului de afaceri, astfel că din colaborarea cu Primăria Chişinău vor avea de câştigat atât investitorii din România, cât şi municipalitatea.

„Ne dorim să avem posibilitate să ne desfăşurăm activitatea într-un mediu previzibil, predictibil, într-un mediu în care să avem parteneri de discuţie şi să ascultăm şi noi doleanţele partenerilor noştri”, a mai spus acesta.

Preluat: https://infoprut.ro/65625-acord-de-colaborare-semnat-intre-primaria-chisinau-si-asociatia-investitorilor-din-romania.html

Lasă un răspuns