România va pune la dispoziția specialiștilor din Republica Moldova întreaga expertiză în domeniul agroalimentar pentru a-i susține în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, a afirmat ministrul Agriculturii de la București, Petre Daea, în cadrul întâlnirii cu delegația Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova.
„Suntem, am fost și vom fi alături de frații noștri de peste Prut și vă vom pune la dispoziție întreaga noastră expertiză în domeniul agroalimentar, în toate segmentele care sunt de interes pentru dvs. pentru a vă susține în etapele pe care le aveți de parcurs în perspectiva aderării la Uniunea Europeană. România și Republica Moldova se confruntă cu probleme similare, iar soluțiile nu vor întârzia să apară printr-o colaborare sinergică, pornind inclusiv de la experiența României în calitate de stat membru UE”, a declarat ministrul Petre Daea.
Oficialii au discutat și despre principalele problematici bilaterale: comerțul cu produse agroalimentare, intensificarea cooperării pe segmentul agroalimentar, procesarea producției agricole.
La rândul său, ministrul din Republica Moldova a declarat că își dorește o interconectare în ambele sensuri – pe dimensiunea de export, dar și pe cea a importului de produse agroalimentare din România în Republica Moldova.
Din delegația Republicii Moldova au mai făcut parte ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, secretarii de stat din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Șarban și Iurie Scripnic, conducerea direcțiilor tehnice din minister și APIA, membri ai Comisiei de agricultură și industrie alimentară din Parlamentul Republicii Moldova.
Programul vizitei a cuprins, pe lângă discuțiile celor două delegații în format plenar și sectorial și vizitarea unei ferme din comuna Adunații-Copăceni, județul Giurgiu.