O serie de explozii ar fi avut loc astăzi la sediul așa-zisului minister al securității de la Tiraspol (mgb).
Potrivit informațiilor preliminare oferite de așa-zisul minister al afacerilor interne de la Tiraspol, asupra clădirii s-a tras din lansatoare de grenade.
„Luni, în jurul orei 17.00, în clădirea ministerului securității statului al pmr, au avut loc mai multe explozii. Au fost sparte geamurile la etajele superioare. Zona este izolată de polițiști. La fata locului se află o echipă de investigații, geniști, pompieri, medici de pe ambulanță și specialiști din alte servicii de urgență. Potrivit datelor preliminare, focurile au fost efectuate din lansatoare de grenade antitanc. Victime nu sunt”, se arată într-un comunicat al așa-zisului minister de interne de la Tiraspol.
Potrivit presei de la Chișinău, SIS al Republicii Moldova a intrat în ședință de urgență în contextul exploziilor de la Tiraspol.
„Suntem în proces de colectare a informațiilor. Preventiv, este vorba despre două lansatoare de rachete, dar se verifică toate informațiile”, a spus Alexandru Esaulenco, șeful SIS al R. Moldova, pentru TV8.
Menționăm că explozia are loc în ziua în care Andrei Rudenko, viceministrul rus de externe, a declarat că Rusia „nu vede niciun risc de escaladare a situației în regiunea transnistreană”.
Preluat: https://infoprut.ro/89717-explozii-la-sediul-asa-zisului-minister-al-securitatii-de-la-tiraspol.html