Polonia va oferi Republicii Moldova un credit de 20 de milioane de euro în condiții preferențiale. Un acord în acest sens a fost semnat de prim-ministrul Natalia Gavriliță și omologul său polonez Mateusz Morawiecki.
Astfel, premierul de la Chișinău, care se află într-o vizită la Varșovia, a apreciat intenția Poloniei de a oferi Republicii Moldova acest credit de 20 de milioane de euro. „Sprijinul Poloniei va ajuta Guvernul să continue programele de suport pentru cetățeni și afaceri”, a menționat Natalia Gavrilița.
Împrumutul, care are o dobândă de 0,01%, a fost acordat pe un termen de 20 de ani și va fi utilizat pentru finanțarea cheltuielilor bugetare.
Totodată, Natalia Gavrilița a mai anunțat, după întrevederea cu omologul său polonez, că astăzi a fost semnat și Programul executiv în domeniul culturii, educației și științei pentru anii 2022-2025.
Ea a subliniat că Polonia rămâne un partener de încredere și în procesul de integrare a Republicii Moldova în UE, iar autoritățile de la Chișinău mizează pe ajutorul părții poloneze în inițiativa de abolire a cotelor pentru exportatorii din R. Moldova.
„Nici o criză modernă nu poate fi rezolvată unilateral. Modelul european de cooperare și dezvoltare este un garant al păcii și prosperității, iar R. Moldova privește spre acest model cu admirație și respect și speră că, într-o zi, va putea aduce valoare adăugată ca membru deplin al Uniunii Europene”, a adăugat premierul de la Chișinău.
La rândul său, premierul Mateusz Morawiecki a ținut să evidențieze că Polonia va susține în continuare Republica Moldova în efortul de gestionare a crizelor, în implementarea Acordului de Asociere, precum și în alte domenii concrete legate de procesul de integrare europeană.
Preluat: https://infoprut.ro/88974-polonia-credit-de-20-de-milioane-de-euro-pentru-r-moldova.html