Maia Sandu: Republica Moldova a semnat cererea pentru aderarea la Uniunea Europeană

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a semnat în această seară o cerere de aderare la Uniunea Europeană.

Șefa statului a ieșit în fața presei împreună cu premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu și a făcut anunțul respectiv. „Astăzi semnăm cererea de aderarea a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ea este adresată domnului Emmanuel Macron, președintele Franței, țara care astăzi deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Cererea o depunem în următoarele zile la Bruxelles”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, înainte de a semna această cerere, șefa statului a subliniat că unele decizii se iau greu, iar altele trebuie adoptate rapid în fața pericolului.

Unele decizii au nevoie de timp de cumpănire. Maturizarea ne-a luat 30 de ani. Multe eșecuri și pași înapoi. Acum, cu lecțiile învățate, noi suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru. Vrem să trăim pașnic, în democrație și prosperitate – parte a lumii libere. Dragi cetățeni, dacă unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt și hotărât, folosind oportunitățile oferite de peisajul schimbător al lumii. Trebuie să acționăm imediat când ne-o cer circumstanțele și vedem clar oportunitatea de a asigura generațiile viitoare un trai mai sigur, mai bun. Realizarea acestui obiectiv este datoria noastră față de cetățeni”, a mai adăugat președintele R. Moldova.

Potrivit Maiei Sandu, Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. „Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în UE. Știm care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm și suntem pregătiți de lucru. Pas cu pas, hotărât vom parcurge toate etapele pentru a construi viitorul prosper și pașnic al cetățenilor Republicii Moldova”, a mai specificat șefa statului, după care a semnat cererea respectivă.

O cerere similară de aderare a fost depusă astăzi și din partea Georgiei. Ucraina, aflată în plin război cu Rusia, a fost prima țară din Parteneriatul Estic care a semnat luni o cerere prin care solicită aderarea la Uniunea Europeană. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să aprobe intrarea rapidă a Kievului, în contextul invaziei ruse din țara sa.

Preluat: https://infoprut.ro/87325-maia-sandu-republica-moldova-semneaza-cererea-pentru-aderarea-la-uniunea-europeana.html

Lasă un răspuns