Cetățenii Republicii Moldova vor beneficia în continuare de Regimul liberalizat de vize cu statele din Spațiul Schengen, iar autoritățile continuă să îndeplinească condiționalitățile ce au stat la baza liberalizării regimului de vize, se constată în cel de-al treilea Raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de suspendare a regimului de vize cu Uniunea Europeană, publicat vineri, 10 iulie 2020. Raportul conţine o evaluare complexă a nivelului de implementare a criteriilor-referinţă aferente regimului fără vize cu UE pentru ţările din Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic.
Cu referire la Republica Moldova, Comisia Europeană a prezentat o serie de recomandări ce țin de îmbunătăţirea cooperării operaţionale în vederea reducerii numărului cererilor de azil depuse într-un mod nejustificat de către cetăţenii Republicii Moldova în Spaţiul Schengen, continuarea promovării campaniilor informaţionale privind regulile de călătorie în Spaţiul Schengen, continuarea consultărilor în vederea adoptării strategiei și planului de acțiuni privind reforma justiției, consolidarea capacităților instituționale și competențelor Autorității Naționale de Integritate, asigurarea în continuare a investigării cuprinzătoare a fraudei bancare, recuperarea activelor fraudate și tragerea la răspundere a celor vinovați.
Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că a luat act de evaluarea și recomandările prezentate în acest raport. Recomandările Comisiei Europene vor fi analizate, iar autoritățile vizate vor întreprinde acțiunile necesare pentru implementarea acestora.
Precizăm că în perioada 2014-2020, peste 2 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au efectuat călătorii în statele din spațiul Schengen, înregistrând în total peste 6 milioane de călătorii. Potrivit Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), numărul de refuzuri de intrare constituie în mediu 0.3%, iar numărul cazurilor de ședere ilegală este în mediu de 0.5%.
Posibilitatea de a călători fără viză în UE este deschisă pentru aproximativ 2.5 milioane de posesori ai pașapoartelor biometrice, inclusiv pentru cei peste 200 000 de cetățeni moldoveni care locuiesc în regiunea transnistreană.