Cine l-a detronat pe Igor Dodon din topul celor mai populari politicieni din Republica Moldova

Președintele Maia Sandu a devenit cel mai popular politician din Republica Moldova, după ce mulți ani la rând topul era condus de socialistul Igor Dodon, transmite presa de la Chișinău

Potrivit unui sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, Maia Sandu se bucură de încrederea a 35% din respondenții la sondaj care au exprimat o opțiune, fiind urmată de Igor Dodon, cu 30,7%, politicianul fugar Ilan Șor – 8% și primarul de Chișinău, Ion Ceban cu 7,6%.

Dintre respondenții care împărtășesc anumite convingeri politice, cei mai mulți au pledat în favoarea Partidului Acțiune și Solidaritate– 33,9%. Urmează, conform numărului de voturi acumulate, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – 33,2%, „Partidul Șor” – 12,9%, „Partidul Nostru” – 7,5%, Partidul „Platforma „DA” – 4,4% și Partidul Comuniștilor – 2,9%.

Potrivit sondajului, aproximativ 70% din cei intervievați optează pentru organizarea alegerilor anticipate în anul 2021.

Sondajul a fost efectuat în perioada 8-23 ianuarie, pe un eșantion de 1153 de respondenți, și are o eroare maximă, potrivit autorilor de 3%.

Preluat: https://infoprut.ro/72939-cine-l-a-detronat-pe-igor-dodon-din-topul-celor-mai-populari-politicieni-din-republica-moldova.html

Lasă un răspuns