INEDIT, propunerea USR PLUS: Firmele care fac afaceri cu statul să devină mărci de prestigiu

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, are o propunere inedită: firmele care fac afaceri cu statul să devină mărci de prestigiu la fel cum se întâmplă cu companiile care lucrează cu Casa Regală a României.

„În campania electorală, când nu eram atât de vizibil ca acum, am vorbit despre achizițiile publice și anatema pe care de multe ori o capătă firmele care fac afaceri cu statul”, a scris ministrul Ciprian Teleman pe Facebook.

————————————————————————————————————

————————————————————————————————————

„Un obiectiv, pentru care voi face tot ce ține de mine, este ca devenind contractor al MCID să aducă acelei firme o marcă de prestigiu. Așa cum este aceea de furnizor al Casei Regale. O marcă de calitate și responsabilitate”, a mai scris ministrul.

Ministrul a precizat că de-a lungul timpului a abordat acest subiect și că acum, din calitatea sa oficială, poate să propună modificări în acest sens.