Ambasada României în Republica Moldova a organizat, vineri, 23 octombrie 2020, la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din localitatea Mana, raionul Orhei, o serie de activități cu ocazia Zilei Armatei Române.
La eveniment au participat Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, membrii Biroului atașatului apărării, Alexandru Pînzari, ministrul Apărării al Republicii Moldova, președintele raionului Orhei, primarul localității Mana, un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei și simpli cetățeni.
Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova, a declarat că „generația bunicilor noștri a avut parte de război și foamete, iar ostașii români care au căzut pe aceste meleaguri au luptat pentru reîntregirea țării, pentru dreptate și libertate, pentru această palmă de pământ dintre Prut și Nistru, care a aparținut României ca urmare a actului măreț de la 1 decembrie 1918 și care a fost ruptă din trupul țării ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov”.
Totodată, diplomatul a dat asigurări că „România a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, va susține parcursul european al acesteia și va derula proiecte în sprijinul cetățenilor.”
Daniel Ioniță a adresat felicitări Armatei Române și a mulțumit pentru contribuția acesteia la edificarea statului român modern, care este în prezent perfect integrat în spațiul european și euroatlantic de valori.
La rândul său, atașatul militar, aero și naval al României în Republica Moldova, col. Cristi Ladaniuc a subliniat că la 25 octombrie România își sărbătorește Armata. „Această zi este una cu o semnificație aparte pentru istoria Românei, întrucât marchează o însemnată faptă de arme a Armatei Române în luptele duse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv eliberarea localității Careii Mari, ultima palmă de pământ românesc ocupată de inamic, cu prețul vieții a peste 50.000 de militari români. Ziua Armatei Române este dedicată și sacrificiului militarilor români care s-au sacrificat în întreaga noastră istorie”, a amintit col. Cristi Ladaniuc
Totodată, sursa a specificat că sacrificiul suprem al eroilor care-și dorm somnul de veci în cimitirul din satul Mana, nu va fi uitat niciodată, iar memoria acestora va fi cinstită mereu.
Menționăm că în Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din Mana, raionul Orhei, odihnesc 16 eroi români (2 identificați, și 14 neidentificați), din cadrul Regimentului 32 Dorobanți, căzuți eroic la datorie, la 14 iulie 1941, în urma luptelor purtate în Zona Văii Mana, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică, consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov.
Preluat: https://infoprut.ro/69281-ziua-armatei-romane-sarbatorita-la-orhei.html