Copiii nevaccinați nu vor fi primiți în școli și grădinițe, cu excepția celor care au anumite contraindicații medicale, a anunțat Ministerul Sănătății în contextul reluării activității instituțiilor de educație preșcolară și învățământ general.
„Precizăm că acei copii ai căror părinți/reprezentanți legali refuză neargumentat vaccinarea nu vor fi admiși în colectivitățile de copii și vor avea acces la procesul educațional în regim online, iar în cazul în care realizează vaccinarea conform calendarului individual de imunizări, vor prezenta educatorului/dirigintelui certificat de la medicul de familie. Copiii care au contraindicații medicale temporare sau permanente la vaccinare vor fi admiși în instituția educațională în baza deciziei luate după evaluarea riscurilor infecțioase de către medicul de familie”, se arată într-un comunicat emis de minister.
În baza ultimelor decizii luate de minister, nu se va solicita eliberarea certificatului de contact de către medicul de familie pentru admiterea în instituția de învățământ în cazul absentării copilului din colectivitatea preșcolară sau școlară mai mult de trei zile din motive nelegate de boală. În astfel de cazuri, se recomandă prezentarea la educator/diriginte, de către părinte/reprezentant legal, a unei declarații pe propria răspundere potrivit căreia copilul nu a fost bolnav și nu a avut contact cu persoane confirmate cu infecția COVID-19, notează diez.md.
Totodată, este obligatorie consultația medicului de familie și eliberarea certificatului privind însănătoșirea și permisiunea frecventării colectivității de copii în cazul suportării de către copil în perioada absentării a unei infecții respiratorii, inclusiv a infecției COVID-19, sau apariției altor semne de boală.
La fel, în cazul plasării copiilor în carantină pentru 14 zile pe motivul contactului cu un caz confirmat COVID-19 în instituția de învățământ, certificatul de contact pentru admiterea repetată în instituția educațională nu se va solicita, cu excepția cazurilor în care pe perioada carantinei la copil apar semne de infecție, fiind necesară prezentarea la medicul de familie și eliberarea ulterioară a certificatului medical.
Preluat: https://infoprut.ro/67279-vaccinarea-copiilor-obligatorie-in-republica-moldova.html