Universitate din vestul României, în topul universitar internațional THE WUR 2022

Universitatea de Vest din Timișoara se află în topul internațional universitar Times Higher Education World University Rankings 2022, clasament realizat de revista britanică Times Higher Education, care se concentrează pe excelența la scară globală. 

Astfel, potrivit rezultatelor respectivului clasament, Universitatea de Vest din Timişoara se regăsește între universitățile românești incluse în topurile internaționale prestigioase, fiind clasată în top 1201+ la nivel mondial, dintr-un total de 1662 de universități de elită incluse în clasament. De asemenea, UVT este pe poziția a patra între cele 16 instituții de top din țară.

„Topul internațional de prestigiu „Times Higher Education World University Rankings” decantează cu mare precizie o ierarhie globală a universităților, în care și UVT se plasează foarte bine, pe poziția a patra în clasamentul universităților românești cu vizibilitate internațională. Desigur, suntem onorați de această recunoaștere, care ne obligă și ne motivează, cu atât mai mult cu cât acest rezultat ne aduce expunere internațională suplimentară, utilă atât pentru accesarea de noi proiecte de rețea, cât și pentru viitoarea implicare a cercetătorilor noștri în proiecte de cercetare prestigioase sau în programe educaționale avansate”, a menționat Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Ediţia cu numărul 18 a THE WUR a inclus în evaluare peste 2000 de universităţi din lume. Au fost excluse din analiză universităţile fără componentă de predare şi cu mai puțin de 1000 de publicații relevante indexate Scopus între anii 2016 și 2020. Pe lângă datele scientometrice, precum numărul de citări atrase, clasamentul ține seama și de răspunsurile a peste 22 de mii de reprezentanţi ai comunității academice internaţionale, date la sondajul anual al THE cu privire la reputația academică a universităților.

Acest ranking, realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) încă din 2004 se concentrează pe excelența la scară globală, evaluând universităţile sub aspectul următoarelor 5 dimensiuni: activitatea de predare (30%), activitatea de cercetare (30%), impactul activităților de cercetare ca urmare a numărului de citări (30%), perspectiva internațională (7,5%) și transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic (2,5%).

Preluat: https://infoprut.ro/80783-universitate-din-vestul-romaniei-in-topul-universitar-international-the-wur-2022.html

Lasă un răspuns