Un lectorat de limba română, inaugurat în cadrul unei universități din Madrid

Astăzi, 26 octombrie 2021, a avut loc inaugurarea Lectoratului de limba română din cadrul Universității Complutense din Madrid – Facultatea de Filologie.

Înființarea acestui lectorat a fost posibilă ca urmare a semnării unui Protocol de Cooperare între Institutul Limbii Române și Universitatea Complutense din Madrid.

Ideea acestui proiect a luat naștere în 2018, anul în care am sărbătorit centenarul Marii Uniri și se concretizează într-un an cu o simbolistică istorică aparte: anul în care România și Spania sărbătoresc 140 de ani de relații diplomatice„, a declarat Gabriela Dancău, ambasadorul României la Madrid în cadrul evenimentului.

Cursurile de limbă, cultură și civilizație română vor fi predate de lectorul Felix Nicolau și vor fi accesibile studenților spanioli și români deopotrivă interesați să fie conectați la reperele identitare românești.

În prelegerea sa, ambasadorul României a mai subliniat că „prin noua prezență românească la Universitatea Complutense aducem un omagiu memoriei lui Alexandru Busuioceanu, un mare om de cultură care a înființat prima Catedra de Limba și literatura română la Universitatea Complutense și a reușit să introducă limba română ca limbă obligatorie pentru studenții spanioli„.

De asemenea, printre participanți la eveniment s-au numărat și consilierul de stat din cadrul Administrației Prezidențiale, Sandra Pralong, directorul general al Institutului Limbii Române, Daiana Cuibus, prodecanul Facultății de Filologie din cadrul Universității Complutense, José Manuel Lucía și noul lector Felix Nicolau.

Colaborarea în domeniul educației și culturii constituie o componentă importantă a relațiilor dintre România și Spania și o prioritate a activității Ambasadei României la Madrid prin multitudinea de proiecte susținute de-a lungul timpului care au contribuit la consolidarea legăturilor academice și culturale bilaterale.

Preluat: https://infoprut.ro/82581-un-lectorat-de-limba-romana-inaugurat-in-cadrul-unei-universitati-din-madrid.html

Lasă un răspuns