Miniștrii de externe ai țărilor membre ale Uniunii Europene au convenit să impună sancțiuni împotriva a 27 de oficiali și entități din Rusia, printre care bănci și sectorul de apărare rus, precum să și limiteze accesul Rusiei la piețele de capital europene după ce președintele rus Vladimir Putin a recunoscut independența teritoriilor separatiste din estul Ucrainei, transmite Agerpres.
De asemenea, toți membrii Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, care au votat cererea adresată lui Vladimir Putin pentru recunoașterea independenței teritoriilor separatiste, vor fi vizați de sancțiunile UE, care prevăd în mod obișnuit interdicții de călătorie în UE și înghețarea activelor.
„Acest pachet de sancțiuni aprobat în unanimitate de țările membre va lovi puternic Rusia și acest lucru o va durea foarte mult”, a declarat șeful diplomației europene Josep Borrell în timpul unei conferințe de presă susținute alături de ministrul de externe francez, după reuniunea de la Paris.
La rândul său, șeful diplomației franceze Jean-Yves Le Drian a anunțat că miniștrii au căzut de acord „în unanimitate asupra unui prim pachet de sancțiuni”. Aceste sancțiuni „îi vor face foarte rău Rusiei”, a adăugat Le Drian.
Amintim că, tot astăzi, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că certificarea gazoductului Nord Stream 2 nu poate continua, având în vedere ultimele acțiuni ale Rusiei. Conducta dintre Rusia și Germania a fost finalizată în septembrie anul trecut, dar nu este încă în funcțiune.
De asemenea, și premierul britanic Boris Johnson a anunţat un prim pachet de sancţiuni impuse Rusiei. Astfel, cinci bănci ruseşti din Marea Britaniei nu vor mai putea face operaţiuni bancare. Vor fi îngheţate şi activele deţinute de trei miliardari ruşi cărora le va fi interzisă intrarea pe teritoriul Marii Britanii. E vorba de oligarhii Ghenadi Timcenko, Igor Rotenberg şi Boris Rotenberg, toţi apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.
Toate aceste sancțiuni au fost impuse după ce Vladimir Putin a anunțat luni seară că Rusia recunoaște provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, țară despre care a spus într-un lung discurs cu trimiteri istorice că este condusă de politicieni corupți marionete ale SUA.
Marți, liderul de la Kremlin a cerut camerei superioare a Parlamentului Rusiei să autorizeze trimiterea de trupe în cele două provincii, solicitare aprobată între timp de parlamentarii ruși.
Preluat: https://infoprut.ro/86920-ue-aproba-in-unanimitate-un-pachet-de-sanctiuni-impotriva-rusiei.html