SUA, donație de echipamente medicale pentru Ministerul Apărării de la Chișinău

Un lot de echipament medical şi logistic mobil a fost donat, astăzi, Ministerului Apărării de la Chișinău de către Statele Unite ale Americii. Sprijinul a fost oferit prin intermediul Ambasadei SUA în R. Moldova, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19.

Donația, în sumă de aproximativ 250 000 dolari, conține echipament medical şi logistic mobil, inclusiv cardio monitoare, lămpi bactericide, termometre cu infraroşu, concentratoare de oxigen, dezinfectante, containere sanitare, cabine de duş, cabine Bio WC, maşini automate de spălat.

Potrivit ambasadorului Dereck J. Hogan, sprijinul respectiv simbolizează legăturile strânse între R. Moldova și SUA. „Acest sprijin constituie nu doar un ajutor pentru Forţele Armate ale Republicii Moldova, dar şi un beneficiu pentru cetăţenii ţării, care luptă cu pandemia COVID-19. Acest echipament va spori capabilităţile Armatei Naţionale de a sprijini mai bine eforturile autorităţilor civile ale Republicii Moldova şi drept rezultat, mai multe vieţi vor fi salvate”, a adăugat ambasadorul SUA la Chișinău

La rândul său Victor Gaiciuc, ministru Apărării al R. Moldova, a mulțumit partenerilor americani pentru sprijinul constant acordat Armatei Naționale.

Amintim că SUA au donat anterior un alt lot de echipament, în valoare de 15 000 dolari, destinat pentru protecția cadrelor medicale din Spitalul Clinic Militar Central și Centrul Consultativ Diagnostic al Ministerului Apărării al R. Moldova.

Preluat: https://infoprut.ro/73520-sua-donatie-de-echipamente-medicale-pentru-ministerul-apararii-de-la-chisinau.html

Lasă un răspuns