Sondaj: Biserica, în topul instituțiilor în care românii au cea mai mare încredere ~ InfoPrut

Biserica rămâne în topul încrederii românilor, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP. 64% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere multă și foarte multă în Biserică.

Pe primul loc, cu un procent de 69,7%, se află Armata. Pe următoarele poziții se situează Academia Română cu 53,7% încredere multă și foarte multă, respectiv Uniunea Europeana cu 51,1% încredere multă și foarte multă.

Sondajul de opinie „Barometrul Securității Energetice, editia a III-a, iunie 2021” a fost realizat de INSCOP Research.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice) în perioada 4 – 13 mai 2021, volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1056 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Preluat: https://infoprut.ro/77883-sondaj-biserica-in-topul-institutiilor-in-care-romanii-au-cea-mai-mare-incredere.html

Lasă un răspuns