Separatiștii de la Tiraspol vor garanții de securitate pentru regiunea transnistreană

Separatiștii de la Tiraspol vor ca toate părțile din formatul „5+2” să semneze un acord care să ofere „garanții de pace și securitate” pentru regiunea separatistă transnistreană. 

Subiectul respectiv ar fi fost discutat în cadrul unei întrevederi dintre Vadim Krasnoselski, liderul separatist de la Tiraspol și Vitali Treapițîn, reprezentantului special al Rusiei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

În cadrul discuțiilor, liderul separatist de la Tiraspol a spus că dialogul în formatul „5+2” ar fi fost înghețat și a acuzat în mod repetat autoritățile de la Chișinău că ar tărăgăna procesul.

„Dialogul trebuie continuat pentru pace. Desigur, acesta este îngreunat de lipsa de lucru în formatul 5+2. Ultima întrevedere în acest format din toamna anului 2019 a fost anulată din vina părții moldovenești. De atunci, sub diferite pretexte, fie că este vorba despre pandemie, război, procesul a fost înghețat. Totuși, așa cum am spus mai devreme, dacă formatul „5+2” nu este posibil, ar trebui să existe contacte în formatul „1+1”. Sunt reprezentanți politici, există președinte, sunt alți oficiali moldoveni care trebuie să vorbească, trebuie să elaboreze soluții de compromis pe acele probleme care nu se rezolvă astăzi” a declarat Vadim  Krasnoselski, potrivit unui comunicat de presă emis de autoritățile separatiste.

Potrivit separatistului de la Tiraspol, toți interlocutorii din străinătate cu care ar fi discutat în cadrul ședințelor de lucru, inclusiv cei din formatul „5+2”, au vorbit despre importanța asigurării păcii în regiunea transnistreană. În acest sens, Krasnoselski a propus ca poziția respectivă să apară într-un document oficial.

„Există ideea să ne adresăm către toți participanții formatului „5+2” cu cererea de a întocmi un document care să ofere garanții de pace și securitate pentru Transnistria. Să semneze toată lumea, dacă tot vorbește despre pace. Să-și pună semnătura și astfel să garanteze pacea pe pământul nostru. Lăsați toți cei care vorbesc despre pace să-și dovedească dorința cu o semnătură – aceasta va fi o declarație comună a tuturor participanților în formatul „5+2” privind garanțiile de securitate în Transnistria”, a spus separatistul.

De asemenea, liderul separatist de la Tiraspol s-a referit, în cadrul întrevederii cu oficialul rus, și la trupele ruse din regiunea transnistreană, insinuând că toți cei care cer retragerea acestora își doresc izbucnirea unui nou război pe Nistru.

De-a lungul celor 30 de ani, trupele ruse au demonstrat cel mai înalt grad de eficiență în menținerea păcii și securității în Transnistria. Toată lumea înțelege acest lucru, chiar și cei care votează în Europa pentru recunoașterea teritoriului Transnistriei ca fiind ocupat de Federația Rusă. Ei înțeleg perfect că Rusia garantează pacea aici. Atunci de ce cer retragerea lor, au nevoie de un război? Cei care doresc retragerea forțelor de menținere a păcii se gândesc la război? Deși toată lumea vorbește despre pace. De aceea vreau să fie semnat un document corespunzător pentru a garanta pacea”, a mai adăugat Krasnoselki. 

Formatul „5+2” include reprezentanții părților – Republica Moldova și regiunea transnistreană, mediatorii – OSCE, Federația Rusă și Ucraina și observatorii – UE și SUA.

Menționăm că armata rusă nu s-a retras din regiunea transnistreană a Republicii Moldova nici până astăzi, așa cum ar fi trebuit să o facă în urma angajamentelor asumate la Summit-ul de la Istanbul în 1999.

Rusia menține în regiunea transnistreană circa 1.500 – 2.000 de soldați. Unii dintre aceștia fac parte din misiunea de pacificare și se află legal pe teritoriul Republicii Moldova, dar există și așa-numitul Grup Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), staționat ilegal în regiune, fără mandat, care la vedere are misiunea de a păzi depozitele de armament existente încă de pe vremea URSS în localitatea Cobasna.

Preluat: https://infoprut.ro/93025-separatistii-de-la-tiraspol-vor-garantii-de-securitate-pentru-regiunea-transnistreana.html

Lasă un răspuns