Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada 11-14 iulie la Chișinău, comunică mai multe surse media, cu referire la anunțul făcut de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, potrivit IPN.
Laura Codruţa Kövesi va fi însoţită de Marius Bulancea, şef Unitate la Parchetul European (EPPO).
Kövesi ar urma să aibă mai multe întrevederi cu reprezentanţi ai Guvernului de la Chișinău, dar şi cu presedintele Maia Sandu. În ianuarie 2021, Sandu s-a întâlnit la Bruxelles cu procurorul-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kövesi. Șefa statului a declarat atunci că îşi doreşte o colaborare cu instituţia europeană pentru a impulsiona reformele din sistemul justiţiei în Republica Moldova.
În precedenta sa aflare de o singură zi la Chișinău, Kovesi reușise să conducă o masă rotundă cu participarea reprezentanților MAI, Centrului Național Anticorupție, Procuraturii Generale și ai Procuraturii Anticorupție, unde a împărtășit experiența României în combaterea corupției în instituțiile publice. Oficialul a ținut și o lecție publică la Universitatea de Stat, pentru studenții Facultății de Drept și studenții Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”, mai scrie sursa citată.
Kövesi ocupă, din septembrie 2019, funcţia de procuror-şef al Parchetului European, pentru o perioadă de 7 ani.
Preluat: https://infoprut.ro/92797-sefa-parchetului-european-laura-codruta-kovesi-vine-la-chisinau.html