Astăzi, s-a dat startul unui proiect transfrontalier pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență din zona de graniță a Republicii Moldova cu România.
Programul își propune modernizarea și dotarea modulului „dezastre naturale” din cadrul Centrului Republican de Instruire al Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă de la Chișinău, dar și creșterea capacității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al județului Galați pentru intervenții în caz de dezastre naturale în zona eligibilă.
Respectiv, Centru Republican de Instruire al IGSU urmează să fie dotat cu echipament necesar în vederea pregătirii specialiștilor, dar și a populației în caz de dezastre, fiind posibilă organizarea unor instruiri eficiente. Astfel, printr-o cooperare comună, atât factorii de decizie, cât și reprezentanții sectorului public vor participa activ la sesiunile de instruire, evenimentele de informare, sesiunile de planificare a exercițiilor prevăzute în proiect, precum și la atelierul privind lecțiile învățate din exerciții.
Scopul proiectului este creșterea protecției populației în situațiile de urgență cauzate de dezastre naturale și limitarea consecințelor acestora prin ridicarea nivelului de protecție în situații excepționale cauzate de dezastre în zona transfrontalieră.
Proiectul, cu o valoare peste 330 mii de euro, va fi implementat pe parcursul a 18 luni, în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 -2020, iar la final, ambii parteneri vor participa la un exercițiu tactic comun de tren.