Ruta „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt” pune România și Republica Moldova pe harta turistică a lumii

Turismul poate contribui cel mai bine la strângerea legăturilor de suflet dintre România și Republica Moldova și susține inclusiv drumul către UE al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, care a participat la Forumul „Ruta cultural-turistică „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, organizat de Agenția de Investiții a Republicii Moldova.

Potrivit diplomatului, turismul este o ramură care valorifică eficient potențialul economic, istoric și cultural al unei regiuni. „Totodată, turismul este unul dintre motoarele principale de creștere economică, care va trebui repornit la finalul pandemiei, iar evenimentul de astăzi ne pregătește pentru acel moment. Orice obiectiv turistic are însă nevoie de un narativ, iar Ștefan cel Mare și Sfânt a fost o personalitate uriașă de anvergură mondială, care reprezintă încă un reper moral și istoric de necontestat”, a menționat Daniel Ioniță.

Sursa a mai adăugat că ruta cultural-turistică România–Republica Moldova „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt” este pentru toți o oportunitate de conștientizare și de promovare a valorilor culturale și turistice comune, prin unificarea instrumentelor de promovare și a marketingului de destinație, pentru transmiterea unui mesaj cultural-turistic coerent.

Totodată, această nouă inițiativă reprezintă un instrument modern prin care nu doar protejăm tezaurul istoric și spiritual care ne unește, dar și înscriem țările noastre pe harta turistică a lumii. Turismul poate contribui cel mai bine la strângerea legăturilor de suflet dintre România și Republica Moldova și susține inclusiv drumul către UE al Republicii Moldova. Îi invit pe toți doritorii ca măcar odată în viață să parcurgă acest minunat traseu de circa 2000 km, care include atât obiective istorice și legendare care au legătură cu Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt – 20 pe teritoriul României și 9 din Republica Moldova – cât și peste 80 de alte atracții turistice din ambele țări”, a mai subliniat ambasadorul Daniel Ioniță.

Forumul dedicat promovării Rutei cultural turistice „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt” s-a desfășurat la 17 decembrie 2020. La eveniment au mai participat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri din România, Andrei Chistol, secretar de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, diplomați de la Ambasada Ucrainei, operatori de turism și experți în domeniu din România, Republica Moldova și Ucraina.

Amintim că în 2019, Republica Moldova și România au creat în comun ruta transfrontalieră „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, ce cuprinde obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului, legate istoric de numele marelui domnitor.

Preluat: https://infoprut.ro/71700-ruta-voievodul-stefan-cel-mare-si-sfant-pune-romania-si-republica-moldova-pe-harta-turistica-a-lumii.html

Lasă un răspuns