România și UE, alături de asistenții medicali din nordul Republicii Moldova

108 reprezentanți ai sistemului medical din nordul Republicii Moldova au primit genți medicale de urgență, în cadrul unui proiect susținut de România și Uniunea Europeană. 

Echipamentele respective vor putea fi folosite în contextul vizitelor la domiciliu pentru supravegherea copilului sănătos. Fiecare set oferit reprezentanților sistemului medical din Bălți, Drochia, Dondușeni și Glodeni costă câte 1443 de lei moldovenești și a fost distribuit în cadrul proiectului transfrontalier „Acces la servicii de sănătate pentru fiecare copil prin vizite la domiciliu”.

„Am distribuit în partea de nord a țării genți medicale cu echipament pentru vizite la domiciliu. Este un echipament foarte simplu: pediometru pentru a măsura lungimea copilului, un cântar, o geantă textilă pentru a pune copilul, o panglică centimetrică pentru a măsura circumferința craniului. Geanta este repartizată și cu spațiu special pentru broșuri sau fișele de observare a copilului. Prin această donație sperăm să le ușurăm un pic munca asistentelor medicale, să le pregătim pentru vizitele la domiciliu care sunt extrem de importante, sunt fundamentul dezvoltării ulterioare a copilului și un sprijin pentru familiile cu copii de vârstă mică”, a declarat Liliana Rotaru, președintele organizației CCF Moldova.

La rândul său, Petrișor-Ionel Dumitrescu, consulul General al României la Bălți, a menționat că munca asistenților medicali în acest sens este extrem de importantă, pentru că de sănătatea și de educația copiilor depinde viitorul Republicii Moldova.

Proiectul își propune să elimine inechitățile existente, asigurând accesul tuturor copiilor la servicii medicale de calitate în comunitate. Acesta este implementat de CCF Moldova în parteneriat cu Fundația Star of Hope Romania și finanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinatate, a Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, în perioada 1 aprilie 2020 – 30 septembrie 2021.

Structurile de Management ale Programului România-Republica Moldova 2014-2020 sprijină comunitățile din zonele de frontieră în identificarea unor soluții comune pentru problemele similare cu care acestea se confruntă.

Preluat: https://infoprut.ro/77357-romania-si-ue-alaturi-de-asistentii-medicali-din-nordul-republicii-moldova.html

Lasă un răspuns