România prelungește starea de alertă. Ce restricții se impun începând de astăzi ~ InfoPrut

Guvernul României a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de joi, 15 octombrie. O parte dintre restricţii se vor aplica progresiv, în funcţie de incidenţa cazurilor, dar noua stare de alertă vine şi cu câteva interdicţii pentru toată lumea.

Nu se mai pot organiza nunţi, botezuri şi alte petreceri, indiferent dacă sunt în spaţii deschise sau închise. Iar restaurantele, teatrele şi alte alte instituţii de cultură vor funcționa în regim special, în funcţie de incidenţa cazurilor la mia de locuitori din localitatea respectivă. Totodată, masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile deschise în localităţile unde indicele cazurilor de COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori, dar și în restul localităților atunci când vă aflați în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

De asemenea, vor fi testați săptămânal, prin grija direcțiilor de sănătate publică, personalul de îngrijiri care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice și centrele rezidențiale pentru copii și adulți. Se vor menține interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se va desfășura în interiorul sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, iar organizarea de procesiuni și pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate.

Potrivit şefului DSU, Raed Arafat, masca este purtată obligatoriu şi la 50 de metri de la intrarea în şcoli.

România a înregistrat până în prezent 164.477 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 122.714 au fost tratate și vindecate și 5.601 au decedat.

Preluat: https://infoprut.ro/68944-romania-prelungeste-starea-de-alerta-ce-restrictii-se-impun-incepand-de-astazi.html

Lasă un răspuns